Acum doi ani cind am inceput acest lung drum nu cunosteam varietatea problemelor care apar atunci cind intr-o familie aterizeaza un extraterestru de pe Autism Planet, si nu constientizam nici varietatea reactiilor parintilor. De exemplu, m-a intrigat faptul ca pentru a intra intr-un cunoscut centru privat, singurul in care se spune ca se face ABA ca la carte, se organiza un interviu dur cu parintii inainte. Ma intrebam ce amestec au parintii in problema...de ce sunt ei atit de importanti? Acun insa inteleg motivatia si as face la fel. Mai mult, am hotarit de ceva vreme ca nu o sa mai ajut decit parintii din anumite categorii...cei care vor sa se mobilizeze pentru copilul lor. Despre cei din celelalte categorii...e crucea lor, chiar daca deocamdata nu o vad.
Imi spunea chiar ieri o prietena ca poate e o prejudecata sa consideram automat ca toti parintii ar face orice pentru copiii lor...in realitate, din ceea ce vedem la fata locului rezulta ca unii parinti fac copii din spirit de conservare (unii chiar din egoism) si odata aparute incercari de tipul acesta incep sa realizeze mai degraba ce nu sunt dispusi sa faca decit ce sunt in stare sa dea din viata lor pentru copilul respectiv.
Deci ce tipuri de parinti gasim, in functie de variabila timp si atitudinea fata de problema:
a. Parintii care refuza ceea ce se intimpla si asteapta o minune. Sunt cei care umbla cu copilul la toti specialistii din zona si chiar din alte orase, medici si terapeuti, in speranta ca le va infirma cineva diagnosticul - si chiar apare de obicei cite cineva care infirma pe moment: atunci ei au sperante si incep sa interpreteze orice semn pozitiv drepte semn de revenire...dar nu e decit un aspect temporar, starea de ansamblu ramine aceeasi (am vazut si cazuri care si-au revenit spontan dar totusi sunt prea putine ca sa justifice aceasta atitudine).
b. Parintii care accepta diagnosticul dar sunt pasivi. Sunt cei care considera ca au prea multe probleme in rest (alti copii, singuratate, parinti bolnavi, lipsa de bani) si ca nu au resurse pentru a interveni. Acum de curind am vazut un caz care ar putea sa mearga la scoala normala si va fi data la scoala speciala pentru ca "sa nu se sperie copiii normali de ea" (are un usor handicap la un picior si un IQ ceva mai scazut, probabil usor peste 80). Asemenea cazuri ma intristeaza, sunt copii care se vor plafona la un nivel scazut pentru ca nimeni nu a cerut si nu a crezut ca se poate mai mult pentru ei.
c. Parintii care lupta pe termen scurt. Sunt cei care accepta diagnosticul si incearca remedii diverse dar numai pe termen scurt: incearca homeopatie dar numai pentru o luna, medicamente dar numai pentru o luna, ABA mai usurel asa ca sa vada ce se intimpla...problema e ca nu se poate iesi din Autism Planet doar investind resurse "pe jumatate". Tot in aceasta categorie intra si cei care cred in "efectul magic al pilulei" si umbla la toti medicii specialisti in domeniu asteptind o revenire spectaculoasa in urma tratamentului cu Rispolept, Cerebrolizin/Risatarun, Encephabol etc. Sa mentionez aici ca pina acum, dintre toti copiii despre care am auzit si nu sunt putini, am vazut unul singur care se pare ca isi revine cu tratament medicamentos...si unul singur caruia i-a folosit Cerebrolizinul, insa avea IQ 65 si o virsta mica atunci cind a facut mai multe serii de Cerebrolizin (in urma lor s-a dezvoltat vorbirea dar au ramas probleme majore de socializare si contact vizual).
d.Parintii care lupta pe termen lung. Sunt cei care dupa un timp oarecare accepta diagnosticul (sau si-l formuleaza singuri, dupa caz!) si nu mai pierd energie importanta umblind la specialisti pentru confirmarea/infirmarea lui. Acestia sunt deschisi la abordari cit mai diverse si sunt dispusi sa faca schimbari importante in viata lor si in relatia cu copilul pentru a il salva - ei au si sansele cele mai mari sa reuseasca.
Bineinteles, daca i-as intreba acum, nu ar recunoaste ca fac parte din altceva decit din categoria "d" :( realitatea sta insa asa cum va spun...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu