joi, 28 mai 2009

I forgive you....

Acum câteva zile M. m-a surprins cu o declaraţie spontană (în condiţiile în care în ultima vreme ecolalia a depăşit atât de mult vorbirea spontană încât sunt greu de izolat răspunsurile pe care le dă la programe). Un alt element de surpriză a fost că la el transformarea reciprocă (transformarea persoanei la verbe şi pronume, în cazul unei conversaţii) se face rar şi greu. Mi-a spus (venisem de afară, consuma încet un pahar cu apă): "Te iert. Nu te supăra. Nu plânge" ... mă privea insistent, atent la reacţiile mele.
Am plecat în altă cameră ca să nu vadă că îmi vine să plâng. Este adevărat că i-am cerut de multe ori iertare fără să îi explic de ce...numai gândindu-mă la toate deciziile greşite pe care le-am luat şi care ne-au costat pe amândoi, la terenurile mişcătoare pe care am păşit fără să mă gândesc prea mult, la experimentele pe care le-am făcut din disperare şi care apoi nu au avut cale de întoarcere, la greşelile pe care le-am făcut în terapie, la lucrurile de care ar fi avut nevoie şi pe care nu am putut să i le ofer...
Dar mai mult decât atât, simt capacitatea lui de a ierta pentru că ştiu că el îi iartă pe toţi. Pe toţi cei care îl exclud, pe toţi cei care îl ignoră, pe toţi cei care nu vor să îi dea nici o şansă.

joi, 21 mai 2009

Impossible explanations

Cele mai mari păcate sunt neştiinţa, nepăsarea şi uitarea (Lelia Bratu, Semănătorul).

Evenimentele din ultima lună au reuşit să reducă la tăcere ceea ce credeam că nu va capitula niciodată: simţul logic. Dorinţa de a găsi o explicaţie coerentă la orice fenomen (crize/reacţii/evoluţie inexplicabilă), de a ordona raţional universul nostru restrâns şi atât de plin de surprize, s-a dovedit a fi mai mult consumatoare de energie decât aducătoare de soluţii. Ultimele trei luni (pierdute :( ) mi-au demonstrat că, în cazul lui M., căutarea ordinii logice şi a cauzalităţii nu au rost decât cel mult la dezvoltarea părţii cognitive a terapiei. În rest trebuie lăsată să funcţioneze intuiţia. Cu riscurile inerente...