joi, 26 martie 2009

The laughing contest

Când eram mică era "la sârbi" (din sudul ţării, prindeam programele sârbeşti) o emisiune care se numea "Olimpiada râsului" şi o urmăream cu mare plăcere, duminica. Rezultatul, pentru un copil de vârsta mea, erau vreo două ore de râs continuu.
Se pare că M. a hotărât că i-ar face bine un asemenea maraton de râs (fără motiv, însă :( ) pentru că de aproximativ zece zile are episoade dese şi lungi de râs nervos. Evident că m-am consolat cu ideea că "decât să ţipe, mai bine să râdă..." dar oricum conştiinţa că echilibrul lui nervos este fragil şi urcă uşor spre paroxism sau manifestări necontrolate şi neînţelese nu mă lasă să fiu liniştită. Cât despre terapie, încerc să o transfer uşor spre VB (cu prea puţin sprijin din partea fetelor, care s-au obişnuit cu o terapie de menţinere şi ies greu din inerţia ultimelor trei luni) însă a trecut oarecum pe planul doi, pentru că este mai important de căutat soluţii pentru stabilitatea sistemului nervos al lui M. Însă nimeni nu are răspunsuri deocamdată...

joi, 19 martie 2009

Memories and smiles

(Cu întârziere preiau leapşa de la Ileana: ce mă face să zâmbesc...O sarcină binevenită pentru că zâmbesc cam rar, în ultima vreme).
Zâmbetul poate înlocui cuvinte imposibil de spus. Sau, poate fi un moment de repaus într-o problemă la care nu vezi nici o soluţie. Sau, poate fi o compensaţie de umor într-o situaţie pe care mulţi ar vedea-o imposibilă.
Acum...mă fac să zâmbesc câteva amintiri:
- acum şapte ani, M. (unsprezece luni) ridicându-se brusc şi făcând primii paşi din proprie iniţiativă, cu uimirea şi instabilitatea unui cosmonaut mergând pe Lună;
- acum şase ani, M. (Aldindoi ani) păzindu-mă să nu plec la serviciu (şi găsind mijloace inteligente: ascuns încălţămintea sau confiscat poşeta);
- tot acum şase ani, M. (doi ani) şi A. (câine caniş) înghesuindu-se fiecare pe câte o parte să mă salute şi să fie luat în braţe, când veneam acasă;
- acum trei ani, la începutul terapiei, M. adormind intenţionat să scape de lecţii - iar noi în aceeaşi poziţie, păzind uşile ca să îi arătăm că nu scapă: după o vreme deschidea ochii, se uita să vadă dacă am renunţat, şi adormea la loc.
- acum trei ani, figura lui M. când a văzut prima dată un avion în realitate şi marea.
Aş prefera să nu dau această leapşă nimănui ci lui M. în persoană. Ştiu sigur că amintirile lui sunt intacte, chiar dacă le exprimă atât de rar şi de greu: mă întreb ce îl face pe el să zâmbească...

sâmbătă, 7 martie 2009

Autism and alternative therapies

De mai mult timp mă gândeam să scriu ceva pe acest subiect dar m-am abţinut din raţiuni etice. Şi dacă cineva interpretează greşit mesajul meu şi renunţă la o terapie care i-ar putea face bine copilului? Am ajuns însă la concluzia că fiecare părinte are responsabilitatea de a interpreta corect mesajele altor părinţi. Că o terapie i-a făcut bine sau rău unui copil, este doar o informaţie care se poate adăuga la altele şi poate servi la construirea unui tablou de ansamblu. Dacă, de exemplu, aş fi citit pe Internet şi despre efectele adverse ale homeopatiei sau mai multe cazuri de copii la care nu a mers, poate m-aş fi gândit de două ori înainte de administrarea ultimei scheme, din aprilie anul trecut, cea cu concentraţiile 1M...
Dar în fine, nu despre homeopatie voiam să vorbesc, ci despre alte terapii alternative care sunt folosite în general, cu rezultate foarte diferite de la copil la copil. Putem spune că rezultatele diferă în funcţie de mai mulţi factori: particularităţile fizice şi neuropsihice ale copilului, compatibilitatea cu terapeutul, stadiul în care se găseşte copilul, tipul de dezechilibru pe care îl manifestă.
a. Suplimentele alimentare (cum ar fi cele de la Calivita, sau cele de la Atticia) au îmbogăţit atenţia sau performanţa intelectuală în unele cazuri. În alte cazuri (cazul lui M.) nu s-a văzut aproape nimic, iar la unii copii mai agitaţi (cazul lui E.) acestea trebuie administrate cu prudenţă pentru că complexul de vitamine B poate potenţa hiperkinezia.
b. Bioenergoterapia a produs ameliorări la unii copii, din auzite (nu am văzut nici un caz direct). Părerea mea este că pot fi doar efecte secvenţiale sau pe o perioadă scurtă de timp. Bioenergia, aşa cum este practicată de majoritatea terapeuţilor, se adresează mai mult structurilor energetice importante şi au efect în planul fizic, nu în planul deficienţelor de tip neurobiologic.
c. Regimurile alimentare ar putea fi cheia din moment ce tulburarea din spectrul TSA (permeabilitatea intestinelor şi stresul oxidativ) sunt produse de agenţi din mediu - însă sunt surprinzător de puţine variante, regimul fără gluten şi cazeină nu pare a avea un fundament real (deşi sunt dispusă să îl încerc şi pe acesta).
d. Reflexoterapia poate produce unele ameliorări ale nervozităţii, prin eliminarea toxinelor (aceasta este explicaţia, cel puţin) însă, în prima parte a tratamentului este mai degrabă o potenţare a nervozităţii şi dezechilibrului. Din câte am înţeles pe cazuri care au depăşit zece şedinţe, se vede o relaxare a copilului dar nicidecum efecte majore. Probabil, pentru că există un mecanism care reface "toxinele"chiar dacă la un moment dat se produce o eliminare.
În ceea ce ne priveşte, intuiţia îmi spunea că reflexoterapia nu o să îi facă bine lui M.(agitat ca niciodată în iarna aceasta) dar am cedat pentru că nu voiam ca cei apropiaţi să mă acuze că nu am vrut nici măcar să încerc...acum aş vrea să îmi fi ascultat intuiţia şi nu pe cei din jur, oricâte intenţii bune ar avea :(.