M-a întrebat cineva (coordonator ABA român) de curând: "Vreţi să îl integraţi pe M. într-o şcoală normală şi nu ştiţi unde? De ce nu vă găseşte DPC-ul?...". Chiar. Bună întrebare...pentru că, în afară de certificatul de handicap (cu care se mai fac încă trei drumuri iar banii vin peste trei luni, cum am povestit) şi de curriculumul adaptat (pe care nu l-am primit, de altfel) DPC-ul nu mai face nimic altceva pentru copii. A, fireşte, mai există şi tabăra la mare despre care nu a suflat nimeni o vorbă, nici instituţionabilii, nici părinţii care se înscriseseră deja. Nu ştiu dacă am fi mers, dar nu înţeleg de ce totul s-a petrecut pe ascuns! Era şi dreptul lui M. să fie primească informaţii despre acest eveniment şi să meargă, eventual. Cu atât mai mult cu cât este un caz social (familie monoparentală). Dar ce să mai vorbim, nu este ultima dezamăgire din această toamnă. De fapt, dacă stau să mă gândesc, cred că urmează un şir de absurdităţi...just watch us.
sâmbătă, 29 august 2009
Institutions and associations for children
M-a întrebat cineva (coordonator ABA român) de curând: "Vreţi să îl integraţi pe M. într-o şcoală normală şi nu ştiţi unde? De ce nu vă găseşte DPC-ul?...". Chiar. Bună întrebare...pentru că, în afară de certificatul de handicap (cu care se mai fac încă trei drumuri iar banii vin peste trei luni, cum am povestit) şi de curriculumul adaptat (pe care nu l-am primit, de altfel) DPC-ul nu mai face nimic altceva pentru copii. A, fireşte, mai există şi tabăra la mare despre care nu a suflat nimeni o vorbă, nici instituţionabilii, nici părinţii care se înscriseseră deja. Nu ştiu dacă am fi mers, dar nu înţeleg de ce totul s-a petrecut pe ascuns! Era şi dreptul lui M. să fie primească informaţii despre acest eveniment şi să meargă, eventual. Cu atât mai mult cu cât este un caz social (familie monoparentală). Dar ce să mai vorbim, nu este ultima dezamăgire din această toamnă. De fapt, dacă stau să mă gândesc, cred că urmează un şir de absurdităţi...just watch us.
vineri, 21 august 2009
Fear of Unknown
joi, 13 august 2009
New words and mind reading
Eu şi M. ne-am îndepărtat atât de mult de perspectiva omului mediu, încât, deşi umblăm "în lume", nu prea comunicăm cu exteriorul...aici sau pe altă planetă, ar fi la fel. Ştiu că ar trebui să fac eforturi ca să îi lărgesc lui M. cercul de experienţe folositoare. Din când în când, chiar fac acest efort - însă izolarea atrage irezistibil, ca un magnet. Ce simplu este să vorbim în codul nostru, din ochi! La ce bun cuvintele...
De o săptămână încoace, M. repetă propoziţii prin care parcă ar vrea să reafirme identitatea mea şi a lui. Pe mama o cheamă D....Mama este profesoară. Eu fac lecţii. Mă joc, mănânc chipsuri. (...) Mama se roagă... Uneori, simte din altă cameră că sunt tristă şi vine fuga, spunându-mi (şi însoţind vorba cu închinatul) Doamne ajută. Doamne să ajute.
Alteori, doar scriu sau gândesc un cuvânt pe care nu îl pronunţ, şi îl aud curând rostit de M., singur sau într-o combinaţie oarecare: închisoare, sunet, muzică (...) Cristal adevărat. Pe mama o cheamă Cristal.
joi, 6 august 2009
A celebration day
(...)Ne urcăm într-un autobuz cu aer condiţionat în care M. trage un pui de somn până aproape de casă. Simt nevoia să îmi iau un cadou. E ziua mea azi... Nu mă pot hotărî între un buchet de trandafiri şi unul de gerbera şi le iau pe amândouă. După două ore, plecăm din nou. Înapoi la dosarele nesfârşite pe care trebuie să le răs-depunem şi să le completăm. În faţa ghişeului, încă două xeroxuri de făcut, apoi înapoi. Pe lângă mine, M. îşi aminteşte brusc de tatăl lui, pe care nu l-a mai văzut de şapte ani, şi mă trage de mânecă...”Tata a plecat. Tata a plecat.” „Da, aprob eu, tata e plecat, puişor.”
Funcţionara, în timp ce capsează dosarul, continuă o discuţie mai veche cu cele dinăuntru: „Este o prostie să crezi că un bărbat poate fi numai al tău. Înseamnă să nu gândeşti, să ai un coeficient scăzut de inteligenţă.” M., prinzînd frânturi din conversaţie, spune şi el, vesel: „Nu gândi! Nu gândi!”. În fine, după înţeleapta plasare a dosarului în teancul de hârtii de aprobat, aflăm cu stupoare că drepturile băneşti pentru M. vor veni abia pe 20 octombrie....statul-duşman, în care trebuie să chinuieşti un copil bolnav pe cincisprezece- douăzeci de drumuri, ca să capete nici un sfert din ce cheltuieşti cu el într-o lună...ţara în care primeşti totul ciuntit pe jumătate, pentru că „nimic nu se dă retroactiv!”.
Ies, cu M. de mână, spunându-i...”lasă, dragul mamii...ne dă Doamne-Doamne banii aştia înapoi din altă parte...”El mă aprobă, serios şi convins. Îmi amintesc din nou că e ziua mea azi şi intrăm la primul restaurant cu terasă pe care îl vedem, ca să sărbătorim. Azi e dezlegare la peşte şi e momentul să mâncăm ceva bun...file de şalău pane pentru M. şi salată de ton pentru mine – să le putem schimba dacă nu îi place. Dar, după cum bănuiam, ambianţa aerisită şi foamea îl fac să se comporte ca un copil-exemplu.