miercuri, 28 ianuarie 2009

Autistic children and single mothers

Întâmplarea face că, în ultima vreme, am avut tangenţe cu câţiva bărbaţi maturi crescuţi de mame singure (necăsătorite sau divorţate). Ceea ce mă frapează la ei este aerul "soft" şi feminin pe care îl au (fără să fie efeminaţi sau să aibă o altă orientare sexuală). Sunt complet lipsiţi de agresivitatea latentă sau manifestă pe care o au bărbaţii români de obicei. În schimb, trauma lor invizibilă îi face să aibă un egoism inconştient...ca şi cum nu ar putea să dăruiască suficientă afecţiune femeilor lângă care trăiesc, sau ca şi cum ar avea nevoie mai mult "să ia" în plan sentimental decât "să dăruiască". De asemenea, am remarcat orientarea către femei puternice interior, ca şi cum ar avea nevoie de un sprijin sau de o asociere inconştientă cu tiparul matern din mintea lor.
Problema aceasta mă preocupă de când M. a început să crească şi fizic (de un an - doi) - observ cu îngrijorare, şi fără să pot face nimic, cum se dezvoltă şi la el acelaşi "aer" soft...felin, aproape.
Iar spectrul TSA cu tot ce decurge de aici complică situaţia. Pentru el bărbaţii sunt o "specie necunoscută" şi de aici, o atitudine mixtă de interes şi timiditate, care se manifestă însă (cum altfel) prin comportamente nedorite. Bărbaţii cu care mai vine ocazional în contact îl incită dar se şi impun automat, totodată - este un alt tip de relaţie decât cu tutorii sau cu prietenele mele (în orice caz, pare să fie un factor motivator puternic: nu am avut până acum băieţi în echipă, aşa s-a nimerit, dar mă gândesc serios la un shadow de genul masculin).
(Între timp, continuă presiunile mele profesionale :(( ...toată lumea ar zice că sunt realizări frumoase - poate că sunt, dar le-aş da pe toate pentru o rază de lumină în viaţa băiatului meu.)

vineri, 23 ianuarie 2009

Three children in one

Săptămână aglomerată, cu o călătorie profesională care nu putea fi evitată - marţi şi miercuri. Ceea ce pentru toţi ar fi ceva normal şi inofensiv, pentru mine ia proporţii de catastrofă. Cum să armonizez programul fetelor (acum în sesiune şi vor zile libere) cine doarme cu M. (am reuşit să o conving pe naşa lui) cine stă a doua zi seara pentru că vin spre miezul nopţii (mama), cum să evit starea de tristeţe şi concluziile greşite pe care le trage M. în asemenea împrejurări...deşi i-am spus că "plec la facultate şi o să doarmă naşa mîine cu el", cum a văzut valiza pe care am scos-o în ultima clipă a început să spună "valiză, vacanţă, avion, hotel". Adică, îşi amintea despre vacanţa noastră - cu pericolul de a crede că eu plec acum într-o vacanţă la fel de lungă fără el. Nu l-am minţit niciodată, sperând că îi voi crea un reflex de încredere - şi în general, strategia asta a dat rezultate. În fine, călătoria a trecut cu bine, dar cu semne de întrebare pentru viitor (este foarte posibilă o călătorie de cinci-şase zile în mai).
Ziua de ieri a fost amestecată, o zi-tampon în care se încearcă o reînnodare a rutinei. M-au surprins din nou însă, pentru că par deosebit de evidente, cele trei "feţe" ale lui M. Cele trei identităţi...Una (cea mai frecventă de luni de zile încoace) copilul cu ADHD care încearcă să "spargă toate regulile" ca să fie în centrul atenţiei şi să îşi comunice în felul acesta nevoile pe care nu ştie să le comunice altfel. Aceasta apare cu deosebire în legătură cu persoanele vulnerabile, antipatice sau la care simte un teren favorabil (oamenii în vârstă, sau cei care îi cer ceva sau îl privesc cu suspiciune şi teamă). A doua identitate este cea de "copil cu autism" (retragere de pe scenă, se joacă neproductiv sau stă şi vorbeşte singur) - din fericire, nu foarte frecventă, se petrece în lipsa oricui sau în prezenţa celor total indiferenţi. A treia identitate este cea de copil cvasinormal - care în afară de întârzierea de vorbire nu are nici un alt simptom (asta, în prezenţa celor care îi privesc cu îngăduinţă şi simpatie, sau a copiilor care acceptă să se joace cu el). Aceasta apare în funcţie de împrejurări...rare în ultima vreme, din păcate.
Asta este, întotdeauna m-am simţit ca şi cum aş fi crescut trei copii în loc de unul :)).

vineri, 16 ianuarie 2009

Back to daily routine (II)

De o săptămână a revenit şi No6...însă relaţia cu ea ca tutore s-a stabilit mai greu decât credeam. Joia trecută, prima zi a revenirii, am fost obligată să îi las să lucreze fără să fiu de faţă. La întoarcere am găsit un dezastru: materialele didactice împrăştiate prin toată camera, bradul (încă mai era) dezaxat şi M. pe bibliotecă, cu o figură supărată...I-am admonestat pe rând pe fiecare dintre ei: pe M. pentru că nu s-a purtat frumos, iar pe No6 pentru că Aldin(am presupus în mod logic şi am presupus bine) nu se pregătise deloc pentru această întâlnire...greşelile ei au fost cele care au provocat reacţia atât de violentă a copilului. Ea a recunoscut că nu s-a pregătit serios şi a promis că la sesiunea viitoare va reveni cu programele învăţate pe dinafară. A doua sesiune (sâmbătă) a mai înregistrat reacţii de protest, însă mai slabe...cel puţin, au fost şi reuşite, şi am avut despre ce să discutăm. Cel mai important mi s-a părut însă faptul că şi-a corectat starea de spirit. Joi era supărată pe copil şi speriată, convinsă că nu se va descurca niciodată. Am observat pe loc starea ei şi am reuşit să o discutăm deschis, trecând peste moment. Sâmbătă a revenit mai încrezătoare în capacitatea ei de a controla situaţia, şi aşa a fost. Iar duminică a mers chiar bine...deci corectitudinea, calmul şi perseverenţa sunt cele mai importante abilităţi pe care trebuie să le câştige un tutore.

sâmbătă, 10 ianuarie 2009

The secret words

De un an şi jumătate, de când s-a declanşat vorbirea lui M., problema cuvintelor neînţelese a rămas una curentă. Atunci când i s-a lărgit inventarul de cuvinte, în iunie 2007, aveam tot timpul post-it-uri lipite pe televizor, în care ne comunicam una alteia ce cuvânt nou apăruse şi ce formă aproximativă avea. Dacă un cuvânt nou apărea şi era neînţeles, rezultatul era de obicei o criză de nervi; voiam să evit situaţiile acestea mai ales pentru că el se străduia să comunice şi era important să îi arătăm că este înţeles, că vorbirea duce la rezultate.
Între septembrie 2007 şi aprilie 2008, interval în care pronunţia se îmbunătăţise, problema a intrat într-un con de umbră. Au rămas unele cuvinte pe care le spunea greşit în mod intenţionat, într-un fel de jargon ("şotelă" în loc de "şosetă") pe care le-am îngăduit şi care, exact ca la copiii mici, s-au corectat singure.
Din mai 2008 însă, scăderea verbalizării şi problemele de integrare pe care le are M. (mai precis de excludere) au dus la reapariţia problemelor de pronunţie. Articularea lui a devenit foarte proastă, de-abia deschide gura când vorbeşte şi sunetele nu sunt produse suficient de clar. Aşadar, am din nou cuvinte "neelucidate" numai că de data asta verbalizarea spontană a scăzut în volum, aşa că nici nu le prind suficient de des ca să le pot descifra. De exemplu, încă nu ştiu ce înseamnă "enesuna" (un substantiv, în orice caz) sau "cător" (îmi arăta tacâmuri şi farfurii însă a negat când i-am arătat tocătorul). Astăzi însă am descifrat unul dintre cuvintele neînţelese mai vechi şi îmi pare bine: "do'tor'ec" înseamnă "Doctor Oetker". Reţinuse probabil numele din reclame şi îl tot repeta prin casă sau la vederea băuturii de dimineaţa...dacă nu ar fi văzut azi plicul de cacao şi nu mi-ar fi repetat cuvântul, cine ştie cât ar fi trecut până să înţeleg...

miercuri, 7 ianuarie 2009

Back to daily routine (I)

De luni a revenit No5 la lucru, urmează să apară şi No6.
Vacanţa a fost mai mult decât anostă pentru M., nu s-a întâmplat nimic care să îi atragă atenţia (în afară de Moş Crăciun, brad, ciocolată "gratis" cu măsură, şi tortul de Revelion). Toată vacanţa nu a văzut aproape pe nimeni de seama lui (aşadar nu trebuie să mă mir de comportamentele nedorite de la locurile de joacă sau de faptul că nu mai vrea să plece, până când îngheţăm amândoi...). Nu am avut nici invitaţii sau activităţi interesante - adevărul este că nici nu le-am dorit, după o toamnă atât de obositoare. Totuşi, el ar fi vrut o vacanţă adevărată - a repetat des "valize, tren, hotel"...
Programul de lucru a fost slab...generalizări făcute cu mine sau cu No3 care a venit de câteva ori. Spre surprinderea mea, SD discrimination care mergea foarte bine pe timpul verii a început să se piardă aproape (ca şi Tell me about) încât sunt pe cale să le introduc din nou în programul curent.
În schimb, de când a revenit No5, M. a devenit brusc vorbăreţ, ceea ce mi-a confirmat ipoteza că de fapt la el este mai mult o lipsă de motivare decât o lipsă reală de randament...

joi, 1 ianuarie 2009

Cold sun and remember

Necunoscute sunt căile vieţii! Acum un an deschideam blogurile cu o mare încredere, fiind convinsă că recuperarea lui M. va dura cel mult un an, după care voi putea să îmi reiau viaţa normală. Fără ABA, fără programe, fără calcule nonstop şi regizări subtile de situaţie...chiar începusem să îi observ pe câţiva dintre părinţii de copii recuperaţi şi să îi întreb, cum li se pare viaţa de după...În loc de asta, lumina de la capătul drumului a dispărut şi ne-am afundat într-o ceaţă groasă, care durează de opt luni. De unde vine intoxicaţia misterioasă care îi dă stări nervoase nemotivate? Ce pot să îi dau astfel încât să nu amplific dezechilibrul care mai apare din când în când? În ultima vreme am început să mă întreb dacă fac bine dându-i suplimentele de la Atticia - ca efect pozitiv, nu văd (după aproape trei luni) decât o creştere oarecare a atenţiei şi verbalizării spontane (timidă totuşi). Nu poate nimeni să dea nici un răspuns...suntem dincolo de limite, cum spunea o prietenă.
Totuşi, ne bucurăm de soarele rece de iarnă de afară şi din viaţa noastră...deocamdată nu suntem o poveste a succesului, sau cel puţin nu una în sens clasic. Istoria noastră devine o poveste a unui altfel de succes, interior. În anul acesta greu am renunţat la tot ce nu renunţasem până acum: la relaţii, la călătorii cu trenul, la ieşiri în societate, la banale proiecte cotidiene, la planuri de viitor...în linii mari, totul este cu semnul întrebării. Totuşi, simt că asta mă va face pe viitor să fiu şi mai eficientă. De-abia după renunţarea la tot se poate cântări orice la adevărata valoare!