joi, 13 noiembrie 2008

Climbing and dangers (I)

De curând dorinţa lui M. de a impresiona şi de a atrage atenţia celor din jur (în special a tutorilor) a luat una din cele mai periculoase forme: urcatul şi agăţatul de tot ce se poate, afară şi în casă. Tendinţa incipientă exista mai demult, însă am reuşit să o ignor astfel încât, câtă vreme este singur cu mine, nu sunt probleme. Odată cu intensificarea hiperkinetismului din această vară, au apărut idei şi pericole noi. Am eliminat agăţatul de dulap prin mutarea mobilei (dulapul schimbat din camera de zi în cealaltă cameră, fără nimic lângă el care ar putea servi drept "treaptă"). Cu uşa a observat singur, după câteva tentative, că nu prea reuşeşte. Caloriferul şi pervazul de la geam sunt atractive, dar nu suficient de înalte, aşa că nu sunt frecventate foarte des. Scaunele şi mesele sunt escaladate de câteva ori pe zi, dar nu se întâmplă cine ştie ce, are un simţ al echilibrului destul de bun. Însă de două săptămâni biblioteca înaltă de doi metri a devenit teren de luptă pe spaţiul sesiunilor cu No5. Am încercat câteva alternative: blocajul fizic (greu de dat jos de la înălţime, are 25 de kilograme), blocarea comportamentului prin aglomerarea rafturilor de jos care sunt primele "trepte" (nici asta nu a mers, reuşeşte să urce şi aşa...). Nu m-ar interesa neapărat faptul că a rupt sertarele şi rafturile urcându-se pe ele, nici că până la urmă poate va trebui să renunţ la bibliotecă (o decizie greu de pus în practică pentru că folosesc cărţile, nu sunt decorative) ci mai curând faptul că se pune în pericol urcând pe rafturile instabile. No5 spune că a reuşit să îl ignore şi că s-a diminuat comportamentul în ultimele zile...i-am subliniat că pentru M. ignorul perfect este cel exterior completat de ignorul interior: este vechea lui capacitate de a simţi starea afectiva reală a cuiva. Dacă tutorele joacă teatru (mimând entuziasmul în terapie sau indiferenţa ca reacţie la comportamentele lui) el simte şi fie nu cooperează la programe, fie menţine comportamentul indezirabil. Ştiu că ar mai fi încă o soluţie, redirecţionarea printr-un colţ gen "sală de sport" (nu am suficient spaţiu pentru o "cameră de integrare senzorială" cum am văzut undeva) dar cum am un program încărcat toamna asta, trebuie să amân ideea pentru câtva timp...

2 comentarii:

Gabi spunea...

imi permit sa vin cu o sugestie (ce as face eu cu rares, daca s-ar urca sus pe biblioteca sa scape de lectie) : as cumpara o scara de aluminiu, din aceea in forma de V, si as urca sus in dreptul lui, facand acolo ce exercitii mi-ar permite spatiul sa fac.
pentru nevoia de ascunzatoare/loc de joaca/cort, a-ti putea sa va uitati dupa asa ceva : patul pt copii Kura de la Ikea . Rares e incantat de el, a fost elementul cu care am resuit sa il "smulgem" din camera noastra si sa il convingem sa doarma la el in camera

Mother of M spunea...

Grozav!...un pat cu cort deasupra...chiar ca i-ar place :).

Sa vedem cind reusesc sa ajung la Ikea, ca in situatiile pe care le-am descris nu prea am libertate de miscare.

Multumesc oricum pentru sugestii.