Îmi amintesc de povestea cu "şcoala de la Mifne" pe care am auzit-o cândva. Aceasta presupunea filmarea copilului în interacţiune unu-la-unu cu fiecare persoană apropiată din mediul lui, după care se făcea un "schimb de experienţă" între toţi şi analiza comportamentelor. Deşi nu are cum să rezolve problemele complexe ale copilului, probabil că metoda este utilă. Este utilă şi în cazul nostru: nu am văzut/auzit niciodată schimbări mai mari ca în cazul lui M. de la un tutore la altul. Cameleonic, aş zice: câţi tutori/persoane apropiate, atâţia de "M." am văzut...
De curând, urcatul pe bibliotecă a luat o altă turnură. Rafturile de sus au fost eliberate pe jumătate de cărţi (ceea ce le face să nu mai cadă) în timp ce M. şi-a "fixat traseul" în mai puţin de o săptămână: a devenit foarte îndemânatic în ascensiune. Nu o face imprudent, e foarte atent şi când urcă, şi când coboară.
A devenit limpede că motivaţia nu este doar atragerea atenţiei ci evitarea sarcinii (lecţiile). Mai precis, biblioteca a devenit un fel de home, sweet home... No5 spune că, atunci când nu îi convine ceva, M. se urcă pe partea de sus (e destul de lată, 40 de cm) şi stă întins sau ghemuit sub tavan, observând-o, repetându-i numele sau bătând în lemn. Probabil îl satisface grozav că e un loc în care noi nu putem ajunge şi nu îl putem obliga să facă nimic...dacă vrea, coboară (pentru toaletă, de exemplu, coboară) dacă nu, nu. No5 trebuie să îl ademenească cu diferite recompense, majoritatea sunt însă din sfera jocului (cele alimentare nu îl conving să coboare). Evitarea lecţiei a devenit clară ieri, când mi-a spus clar, urcându-se pe rafturi: "Nu vreau...loc de joacă." I-am răspuns că îl duc la locul de joacă după lecţii. Ca "răspuns" (ajunsese deja sus), a început să îşi lase picioarele şi fundul să atârne în partea dreaptă a bibliotecii. Deşi eram îngrijorată, nu am lăsat să se vadă nimic şi am adus perne/pilote pe care le-am pus în stivă pe lângă bibliotecă, să nu se lovească dacă ar fi căzut. După ce am plecat şi l-am lăsat cu No5, deşi a petrecut ceva timp sus, a coborât suficient de mult ca să facă majoritatea programelor, şi nu a repetat tentativa de a se lăsa în gol.
Acum, mă gândesc că are nevoie nu numai de un colţ de sport ci şi de o compensaţie, un fel de "refugiu" (o căsuţă, sau un cort "al lui" în care să aibă voie să stea din când în când?). Mă întreb dacă problema se leagă doar de lecţii şi/sau de dorinţa de a o impresiona pe No5. Pot să aflu într-un singur fel: să lucrez şi eu cu el la masă şi să vedem care este regimul bibliotecii atunci...
De curând, urcatul pe bibliotecă a luat o altă turnură. Rafturile de sus au fost eliberate pe jumătate de cărţi (ceea ce le face să nu mai cadă) în timp ce M. şi-a "fixat traseul" în mai puţin de o săptămână: a devenit foarte îndemânatic în ascensiune. Nu o face imprudent, e foarte atent şi când urcă, şi când coboară.
A devenit limpede că motivaţia nu este doar atragerea atenţiei ci evitarea sarcinii (lecţiile). Mai precis, biblioteca a devenit un fel de home, sweet home... No5 spune că, atunci când nu îi convine ceva, M. se urcă pe partea de sus (e destul de lată, 40 de cm) şi stă întins sau ghemuit sub tavan, observând-o, repetându-i numele sau bătând în lemn. Probabil îl satisface grozav că e un loc în care noi nu putem ajunge şi nu îl putem obliga să facă nimic...dacă vrea, coboară (pentru toaletă, de exemplu, coboară) dacă nu, nu. No5 trebuie să îl ademenească cu diferite recompense, majoritatea sunt însă din sfera jocului (cele alimentare nu îl conving să coboare). Evitarea lecţiei a devenit clară ieri, când mi-a spus clar, urcându-se pe rafturi: "Nu vreau...loc de joacă." I-am răspuns că îl duc la locul de joacă după lecţii. Ca "răspuns" (ajunsese deja sus), a început să îşi lase picioarele şi fundul să atârne în partea dreaptă a bibliotecii. Deşi eram îngrijorată, nu am lăsat să se vadă nimic şi am adus perne/pilote pe care le-am pus în stivă pe lângă bibliotecă, să nu se lovească dacă ar fi căzut. După ce am plecat şi l-am lăsat cu No5, deşi a petrecut ceva timp sus, a coborât suficient de mult ca să facă majoritatea programelor, şi nu a repetat tentativa de a se lăsa în gol.
Acum, mă gândesc că are nevoie nu numai de un colţ de sport ci şi de o compensaţie, un fel de "refugiu" (o căsuţă, sau un cort "al lui" în care să aibă voie să stea din când în când?). Mă întreb dacă problema se leagă doar de lecţii şi/sau de dorinţa de a o impresiona pe No5. Pot să aflu într-un singur fel: să lucrez şi eu cu el la masă şi să vedem care este regimul bibliotecii atunci...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu