Waiting for mother

Până la urmă, inevitabilul s-a întâmplat! A început programul meu regulat...În fiecare după-masă, de luni până vineri - la fel de greu ca acum trei ani, în toamna/iarna în care a regresat M. De obicei mai sunt multe altele pe lângă programul fix, aşa că de-abia se poate respira. Programul a început fără echipă şi fără bonă...nu ştiu cum ajung la capătul acestei săptămâni. No3 a fost de acord să acopere programul de seară de luni până miercuri, rămâne să sper că mama se va simţi destul de bine să acopere restul.
În seara asta am avut un interviu cu o candidată şi am întârziat o jumătate de oră dincolo de cât era dispusă No3 să stea. Vecina care ne mai ajută în situaţii de urgenţă avea temperatură, aşa că am transmis lui No3 să lase la vecina doar cheia şi pe el să îl lase în casă spunându-i că vin repede...Când am ajuns, el s-a repezit la uşă, se vedea că era îngrijorat (probabil îi era frică fiind seară?). Mă aştepta şi cu o surpriză neplăcută: am găsit la toaletă o baltă pe jos, lângă vas. Nu nimerise dinadins: era un mod de a protesta că l-am lăsat singur. Mi-am amintit de A., buna mea prietenă caniş, care îmi târa gunoiul sau rufele murdare în mijlocul casei când stăteam mai mult de zece ore plecată. Dragii de ei, ce înseamnă să nu poţi spune ce ai pe suflet...