"Mai bine" este duşmanul lui "bine". M-am convins de nenumărate ori despre adevărul acestei afirmaţii. Am văzut decizii dramatice luate în viaţă (joburi pierdute, căsătorii desfăcute, relaţii întrerupte, case schimbate) cu consecinţe nefericite...de multe ori m-am întrebat de ce nu se mulţumesc oamenii cu o situaţie atunci când e stabilă. Răspunsul este simplu: aşa este natura umană, atunci când obţine ceva se gândeşte în continuare doar la ce nu a obţinut.
Şi, ca să revin la cazul nostru: îmi amintesc despre starea mea din luna aprilie, când aşteptam cu înfrigurare să apară "eu", ceea ce ar fi fost semnalul că M. depăşeşte vârsta afectivă de patru ani şi poate evolua în continuare...Nu a fost să fie aşa, în loc de un salt a urmat o prăbuşire. Acum, nu numai că nu îl mai aştept pe "eu", dar pronumele posesive, care au venit odată cu ultima schemă homeopatică, nu mai au nici o valoare ţinând cont de dezastrul care le-a însoţit. Completat cu lipsa echipei şi terapia subţire din timpul verii, acum M. pare departe de copilul din iarnă şi chiar de cel din primăvară.
(În seara asta copiii de la un loc de joacă l-au poreclit Almette - nu ştiu de ce, poate din cauză că vorbeşte neinteligibil. Ca întotdeauna când apar asemenea situaţii, m-am gândit bine dacă să mă retrag sau nu împreună cu el spre casă. Am rămas, pentru că a) copii aveau dreptate, el avea reacţii nepotrivite, se arunca în genunchi pe jos în loc să alerge după minge cu ei şi vorbea singur , şi b) de fapt nu erau chiar aşa de răi, chiar dacă i-au pus o poreclă şi se jucau "de-a măgăruşul" l-au inclus şi pe el în jocul lor, îl mai strigau din când în când şi pe nume şi îl întrebau dacă nu se joacă, şi nu făceau strâmbături şi maimuţăreli prin spatele lui, cum se întâmplă în alte grupuri.)
Şi, ca să revin la cazul nostru: îmi amintesc despre starea mea din luna aprilie, când aşteptam cu înfrigurare să apară "eu", ceea ce ar fi fost semnalul că M. depăşeşte vârsta afectivă de patru ani şi poate evolua în continuare...Nu a fost să fie aşa, în loc de un salt a urmat o prăbuşire. Acum, nu numai că nu îl mai aştept pe "eu", dar pronumele posesive, care au venit odată cu ultima schemă homeopatică, nu mai au nici o valoare ţinând cont de dezastrul care le-a însoţit. Completat cu lipsa echipei şi terapia subţire din timpul verii, acum M. pare departe de copilul din iarnă şi chiar de cel din primăvară.
(În seara asta copiii de la un loc de joacă l-au poreclit Almette - nu ştiu de ce, poate din cauză că vorbeşte neinteligibil. Ca întotdeauna când apar asemenea situaţii, m-am gândit bine dacă să mă retrag sau nu împreună cu el spre casă. Am rămas, pentru că a) copii aveau dreptate, el avea reacţii nepotrivite, se arunca în genunchi pe jos în loc să alerge după minge cu ei şi vorbea singur , şi b) de fapt nu erau chiar aşa de răi, chiar dacă i-au pus o poreclă şi se jucau "de-a măgăruşul" l-au inclus şi pe el în jocul lor, îl mai strigau din când în când şi pe nume şi îl întrebau dacă nu se joacă, şi nu făceau strâmbături şi maimuţăreli prin spatele lui, cum se întâmplă în alte grupuri.)
2 comentarii:
Oarecum offtopic, am postat pe blogul meu un mesaj care mă gândesc că ar fi de interes.
http://mariusfilip.blogspot.com/2008/10/spatial-awareness-and-advanced-language.html
Multumesc :)
Trimiteți un comentariu