Autism and relationships (II)

Apariţia copilului cu probleme bulversează nu numai relaţiile de cuplu, ci şi relaţiile între generaţii. Bunicii şi părinţii, de obicei, nu se mai înţeleg...bunicii au trăit în alt model de educaţie, cel în care "buna creştere", "şapte ani de acasă" şi "ce spune lumea" era hotărâtor: în acest caz, să aibă un nepot care se tăvăleşte pe jos că nu vrea să plece dintr-un loc este deja o problemă de identitate personală. Niciodată, în neamul nostru nu s-a pomenit aşa ceva...Părinţii copilului, mai tineri, mai moderni şi mai flexibili, au o capacitate de adaptare mai mare: unii dintre ei reuşesc să se debaraseze de perspectiva moştenită, cu beneficii mari pentru sistemul lor nervos şi echilibrul copilului. Însă, din diferenţa de perspectivă se nasc conflicte: părinţii tind să se concentreze pe ce e important, bunicii - pe aparenţe. O altă sursă de conflict este atitudinea obişnuită a bunicilor, de a răsfăţa copilul şi de a se concentra pe detalii fizice (îi e frig, îi e cald, îl trage curentul, ce mănâncă deseară...). Implicarea emoţională a bunicilor se trage din contrastul între declinul lor fizic şi dorinţa imposibilă de a controla şi determina evoluţia pozitivă a copilului. De multe ori, bunicii nu pot să iasă din această dilemă şi se blochează fie în boală, fie în atitudine necooperantă. Unii dintre ei reuşesc cu timpul să se calmeze şi să ajute efectiv pe copil şi pe părinţii lui. Diferenţele între generaţii, în special când se face ABA, sunt greu de depăşit: mai ales într-o societate ca a noastră, în care oamenii nu au educaţia comunicării...