Suntem în training pentru No5. Până acum ea este exact ce ne-am dorit pentru echipa noastră: o fată calmă, tenace, inteligentă şi cu ceva experienţă în creşterea copiilor. De data aceasta am făcut un training mai puţin formal (cel de anul trecut, stil clasic, a prins greu la No4 - m-am gândit să schimb stilul): acum este stil conversaţie, materiale citite de ea acasă pe care le discutăm în fiecare zi printre alte secvenţe relevante din istoria terapiei de până acum. De asemenea, s-a desfăşurat mai mult în parc, pentru că a doua zi de stat în casă au apărut nişte reacţii de tip forward care ne perturbau, iar pe ea au făcut-o să-şi pună întrebări dacă s-ar descurca.
În timp ce suntem afară şi povestim, îi spun câte ceva de reacţiile de respingere din mediu. La început nu îi vine să creadă, spune că nu s-a gândit niciodată şi nu îşi dă seama dacă aceasta este o problemă. Însă ieri, în cursul a numai trei ore de plimbat pe la diverse locuri de joacă, a văzut minim trei reacţii din partea bunicilor, vânzătorilor şi trecătorilor, la comportamente minore ale lui M. - comportamente care nu stricau nimic, ci mai mult enervau şi păreau nepotrivite cu vârsta lui. Chiar erau, pentru că M. pare întreg, dar nu este...I-am explicat pe scurt care sunt calculele pe care le fac atunci când apar astfel de situaţii, în care eu sunt interfaţa lui cu lumea - ceea ce înseamnă calcul, decizie şi negociere continuă.
Dacă reacţiile lui nu sunt în sine dăunătoare (nu pot leza copilul/adultul sau nu pot strica nici un obiect de-al lor sau public) nu intervin sa i le reprim. În fond, sunt lucruri mărunte: îi mai necăjeşte pe copii pentru că vrea să le atragă atenţia, le strică înadins munţii de nisip, le mai ia câte o jucărie, se agaţă de balansoar...Bunicii/bunicele însă, le receptează ca pe ceva major şi sar ca arşi cu observaţii. Eşti mai mare, de ce faci aşa ceva? De ce te urci invers pe tobogan? De ce o iei invers prin tunel? De ce te-ai aşezat acolo? De ce nu eşti atent când îţi dai drumul pe tobogan? De ce faci praf când te învârţi în tiribombă?...
Dacă însă situaţia devine periculoasă pentru M. (copiii şi bunicii îl resping constant iar el se încăpăţânează într-o anumită acţiune) atunci trebuie scos din contextul respectiv dar cu tact, pentru că interpretarea lui este sumară şi poate să înţeleagă altceva. El a vrut doar să ia contact cu nişte oameni, asta e tot - la nivelul lui afectiv, dacă nu poate să atragă atenţia vorbind şi făcând ce fac ceilalţi, încalcă regulile ca să câştige atenţie.
Una din cele mai mari greşeli pe care le-aş face ar fi să accept sistemul de gândire al celor din jur, doar pentru că sunt mai mulţi. Acest sistem de gândire spune că regulile rigide ale adulţilor sunt valabile şi pentru copii...sunt valabile nu numai în situaţii formale (şcoala) ci şi în situaţii informale (locul de joacă). Tot ce nu se supune lor este respins. Cu alte cuvinte, mai bine nu veni printre noi, pentru că eşti altfel....
În timp ce suntem afară şi povestim, îi spun câte ceva de reacţiile de respingere din mediu. La început nu îi vine să creadă, spune că nu s-a gândit niciodată şi nu îşi dă seama dacă aceasta este o problemă. Însă ieri, în cursul a numai trei ore de plimbat pe la diverse locuri de joacă, a văzut minim trei reacţii din partea bunicilor, vânzătorilor şi trecătorilor, la comportamente minore ale lui M. - comportamente care nu stricau nimic, ci mai mult enervau şi păreau nepotrivite cu vârsta lui. Chiar erau, pentru că M. pare întreg, dar nu este...I-am explicat pe scurt care sunt calculele pe care le fac atunci când apar astfel de situaţii, în care eu sunt interfaţa lui cu lumea - ceea ce înseamnă calcul, decizie şi negociere continuă.
Dacă reacţiile lui nu sunt în sine dăunătoare (nu pot leza copilul/adultul sau nu pot strica nici un obiect de-al lor sau public) nu intervin sa i le reprim. În fond, sunt lucruri mărunte: îi mai necăjeşte pe copii pentru că vrea să le atragă atenţia, le strică înadins munţii de nisip, le mai ia câte o jucărie, se agaţă de balansoar...Bunicii/bunicele însă, le receptează ca pe ceva major şi sar ca arşi cu observaţii. Eşti mai mare, de ce faci aşa ceva? De ce te urci invers pe tobogan? De ce o iei invers prin tunel? De ce te-ai aşezat acolo? De ce nu eşti atent când îţi dai drumul pe tobogan? De ce faci praf când te învârţi în tiribombă?...
Dacă însă situaţia devine periculoasă pentru M. (copiii şi bunicii îl resping constant iar el se încăpăţânează într-o anumită acţiune) atunci trebuie scos din contextul respectiv dar cu tact, pentru că interpretarea lui este sumară şi poate să înţeleagă altceva. El a vrut doar să ia contact cu nişte oameni, asta e tot - la nivelul lui afectiv, dacă nu poate să atragă atenţia vorbind şi făcând ce fac ceilalţi, încalcă regulile ca să câştige atenţie.
Una din cele mai mari greşeli pe care le-aş face ar fi să accept sistemul de gândire al celor din jur, doar pentru că sunt mai mulţi. Acest sistem de gândire spune că regulile rigide ale adulţilor sunt valabile şi pentru copii...sunt valabile nu numai în situaţii formale (şcoala) ci şi în situaţii informale (locul de joacă). Tot ce nu se supune lor este respins. Cu alte cuvinte, mai bine nu veni printre noi, pentru că eşti altfel....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu