Mai interesantă partea a doua din înregistrări (părţile 4-7 care au cuprins şi întrebările adresate de părinţi). Cu prilejul acesta am văzut că în audienţă erau părinţi avizaţi (pot să presupun din întrebările pe care le-am auzit, publicul nu se vedea pe înregistrare). Totuşi! chiar avizaţi fiind, am remarcat deficienţa obişnuită în zona comunicării: când puneau o întrebare nu dădeau toată informaţia, şi ar fi fost important (de exemplu, ce vârstă are copilul, dacă face sau nu face ABA. este nonverbal, comportamentul respectiv are o frecvenţă foarte mare etc.) astfel încât vorbitorii răspundeau considerând situaţia de ansamblu şi nu pe cea particulară. Răspunsurile date mi s-au părut logice în contextul analizei comportamentale: observaţia că la un comportament autostimulativ trebuie stabilit contextul în care e permis şi cel în care nu e permis, sau observaţia că nu există copil la care să nu existe recompense, ele trebuie doar descoperite. Sau, trebuie stabilit dacă un comportament este deranjant cu adevărat (exemplu: împiedică activitatea la clasă), doar în acest caz să se targeteze eliminarea.
Alte observaţii pe care le fac în legătură cu întrebările care s-au pus:
- O întrebare gen "ce o să mă fac când o să aibă comportamentul respectiv (aplaudat stereotip) şi la şcoală?" (fără să precizeze vârsta copilului) - nu îşi are sensul decât dacă începe şcoala peste o lună. Dacă nu, comportamentele copiilor se schimbă în mod natural, se înlocuiesc, se transformă (nu se poate prezice comportamentul şi starea de ansamblu din 2009 pe baza elementelor din prezent).
- Recompensele neconvenţionale (gen recompensa vizuală: revista preferată) îi încurcă pe părinţi în mod justificat (sunt mai greu de gestionat). Însă nu putem niciodată pune semnul egal între autostimulare şi recompensă! Recompensa este un element controlat de către tutore/părinte, or autostimularea nu poate fi controlată (nu se controlează momentul declanşării). În al doilea rând, folosirea autostimulării ca recompensă (gen "go ahead, flutură din mâini") poate duce la dezvoltarea ei.
- O constatare gen "nu mai e valabil nimic, nu mai vrea nici o recompensă"...nu înseamnă decât că toţi copiii se schimbă. Ceea ce este o recompensă la un moment dat poate să nu mai fie o recompensă peste un an. Nici nouă nu ne place un anumit lucru pentru toată viaţa!
- În fine, pauza recompensei pozitive trebuie folosită cu discernământ: dacă îi tăiem toate recompensele sau pe cele mai dorite s-ar putea să reacţioneze şi el "tăind" toate comportamentele pozitive, deci este bine ca balanţa să încline spre recompensele existente. Această greşeală o fac adesea şi părinţii adolescenţilor fără probleme - şi duce de obicei la "tăierea" comunicării.
În continuare au lipsit exemplele concrete legate de comunicarea funcţională, dacă workshopul ar fi fost acum doi ani aş fi fost nelămurită pe acest subiect. În linii mari am înţeles insistenţa pe flexibilitate şi funcţionalitate şi sunt de acord, însă din experienţă pot să spun că acestea sunt cel mai greu de "regizat"(pentru că trebuie totuşi o regie care însă să menţină "cadrul natural"). Pentru multe familii/echipe fără experienţă cadrul acesta "natural" tinde să se transforme în animaţie fără scopuri clare.
Above all, mai interesant că s-a oferit părinţilor o mostră de gândire extrem de practică, în stil american. În spatele fiecărui comportament stă altceva, şi este important să se descopere ce anume. Pentru asta trebuie multă psihologie...studiată cu rezultate atât de mediocre în facultăţile româneşti.
(Pentru M. am reţinut din toată povestea asta TAG system, care mi se pare foarte util - nu ştiu cum ar trebui fabricat dispozitivul. Nu ar strica să îl introduc, pentru că a ajuns să ia orice formulă folosită în locul unui "nu", oricât ar fi de paşnică, drept un reproş la care răspunde cu o formulă fixă prin care "se ceartă singur" : "Joacă-te frumos! Să te porţi frumos!" Feed-back-ul pe care l-a primit în sesiuni a fost întotdeauna cât se poate de neutru, dar el se autoevaluează singur: nu are nevoie de evaluările noastre pentru că le are pe ale lui proprii).
Alte observaţii pe care le fac în legătură cu întrebările care s-au pus:
- O întrebare gen "ce o să mă fac când o să aibă comportamentul respectiv (aplaudat stereotip) şi la şcoală?" (fără să precizeze vârsta copilului) - nu îşi are sensul decât dacă începe şcoala peste o lună. Dacă nu, comportamentele copiilor se schimbă în mod natural, se înlocuiesc, se transformă (nu se poate prezice comportamentul şi starea de ansamblu din 2009 pe baza elementelor din prezent).
- Recompensele neconvenţionale (gen recompensa vizuală: revista preferată) îi încurcă pe părinţi în mod justificat (sunt mai greu de gestionat). Însă nu putem niciodată pune semnul egal între autostimulare şi recompensă! Recompensa este un element controlat de către tutore/părinte, or autostimularea nu poate fi controlată (nu se controlează momentul declanşării). În al doilea rând, folosirea autostimulării ca recompensă (gen "go ahead, flutură din mâini") poate duce la dezvoltarea ei.
- O constatare gen "nu mai e valabil nimic, nu mai vrea nici o recompensă"...nu înseamnă decât că toţi copiii se schimbă. Ceea ce este o recompensă la un moment dat poate să nu mai fie o recompensă peste un an. Nici nouă nu ne place un anumit lucru pentru toată viaţa!
- În fine, pauza recompensei pozitive trebuie folosită cu discernământ: dacă îi tăiem toate recompensele sau pe cele mai dorite s-ar putea să reacţioneze şi el "tăind" toate comportamentele pozitive, deci este bine ca balanţa să încline spre recompensele existente. Această greşeală o fac adesea şi părinţii adolescenţilor fără probleme - şi duce de obicei la "tăierea" comunicării.
În continuare au lipsit exemplele concrete legate de comunicarea funcţională, dacă workshopul ar fi fost acum doi ani aş fi fost nelămurită pe acest subiect. În linii mari am înţeles insistenţa pe flexibilitate şi funcţionalitate şi sunt de acord, însă din experienţă pot să spun că acestea sunt cel mai greu de "regizat"(pentru că trebuie totuşi o regie care însă să menţină "cadrul natural"). Pentru multe familii/echipe fără experienţă cadrul acesta "natural" tinde să se transforme în animaţie fără scopuri clare.
Above all, mai interesant că s-a oferit părinţilor o mostră de gândire extrem de practică, în stil american. În spatele fiecărui comportament stă altceva, şi este important să se descopere ce anume. Pentru asta trebuie multă psihologie...studiată cu rezultate atât de mediocre în facultăţile româneşti.
(Pentru M. am reţinut din toată povestea asta TAG system, care mi se pare foarte util - nu ştiu cum ar trebui fabricat dispozitivul. Nu ar strica să îl introduc, pentru că a ajuns să ia orice formulă folosită în locul unui "nu", oricât ar fi de paşnică, drept un reproş la care răspunde cu o formulă fixă prin care "se ceartă singur" : "Joacă-te frumos! Să te porţi frumos!" Feed-back-ul pe care l-a primit în sesiuni a fost întotdeauna cât se poate de neutru, dar el se autoevaluează singur: nu are nevoie de evaluările noastre pentru că le are pe ale lui proprii).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu