Acum după ce am ajuns cu M. atât de departe încât nici nu îmi mai amintesc cum era în stadiul iniţial - cei care îl văd mai rar sesizează schimbarea - îmi dau seama că terapia copilului cu probleme este foarte complexă şi nu este suficient ca părinţii/terapeuţii să aplice doar ABA. Perspectiva asupra copilului trebuie să fie multiplă. Dacă părintele/coordonatorul nu are intuiţie şi abilităţi psihologice pentru a identifica adecvat cauzele comportamentelor, atunci terapia nu se va acorda corect la nevoile copilului (nu se vor identifica motivaţiile şi nevoile lui în mod corect). Poate că asta se simte cu atât mai mult când copilul trece de la autism la ADHD cum ni s-a întâmplat nouă acum. El comunică strictul necesar, dar nu comunică suficient ca să îşi exprime corect nevoile emoţionale sau să îşi descarce frustrările şi o face prin comportamente neadecvate.
Sunt cam trei funcţii de bază ale comportamentelor neadecvate:
- reducerea frustrării şi stresului (copiii care au fost nonverbali sau au făcut ABA au vrând-nevrând un nivel ridicat de frustrare din anii anteriori, când au încercat să comunice şi nu au reuşit);
- protestul şi evitarea unor sarcini;
- atragerea atenţiei adulţilor şi copiilor.
La baza aceluiaşi comportament (exemplu ţipatul) pot să stea funcţii diferite iar comportamentul să aibă doar o diferenţă de nuanţă. Dacă nu identificăm corect funcţia comportamentului şi reacţionăm mecanic nu obţinem rezultate pe termen lung, peste luni de zile sau chiar un an problema va reveni (în ABA dură se procedează prin controlul strict asupra copilului la restrângerea acestor comportamente cu mai puţine întrebări despre cauzele lor...şi este o greşeală când se procedează aşa).
Acum îmi dau seama din scurta experienţă a acestor două luni de când s-au declanşat aceste comportamente cât de mare este problema părinţilor copiilor care au ADHD, chiar dacă sunt normali din punct de vedere cognitiv (la "normal cognitiv" va ajunge şi M. în scurt timp, nu mă îndoiesc: pe viitor va învăţa mai încet şi va avea probleme cu imaginaţia, dar va şti cam tot ce trebuie să ştie un copil ca să se descurce). Sunt comportamente pe care nu le poţi controla decât în timp, iar societatea este neiertătoare...totodată trebuie înţeleşi şi adulţii şi copiii ceilalţi care reacţionează, pentru că aceste comportamente sunt foarte supărătoare.
Acum câteva zile a venit naşa lui M. la noi în vizită...este prietenă cu mine (fostă colegă), o persoană simpatică şi care s-a înţeles dintotdeauna bine cu M. chiar când era mai neevoluat (are priză la copii). M. a luat-o prin surprindere când, după introducerea de rigoare, a început să o scuipe pe haine pe îndelete, uitându-se la expresia ei după fiecare acţiune. I-am spus "victimei" că alte metode (cum ar fi time out sau pedeapsa) nu au dat nici un rezultat...e o încercare de atragere a atenţiei şi cel mai bun tratament este ignorarea (dar ignorare 100% adică nici măcar expresia schimbată sau privirea îndreptată spre el). Ea a găsit o altă metodă care a funcţionat: a luat un iepuraş de pluş şi, anticipând acţiunea, i-l băga în dreptul gurii. El a considerat că i-a atras atenţia suficient şi ne-a lăsat în linii mari să terminăm discuţia. Asta însă cu un musafir înţelegător şi care ţine la noi...despre alţii mai necunoscuţi cu care am interacţiona ce să zic?!
Sunt cam trei funcţii de bază ale comportamentelor neadecvate:
- reducerea frustrării şi stresului (copiii care au fost nonverbali sau au făcut ABA au vrând-nevrând un nivel ridicat de frustrare din anii anteriori, când au încercat să comunice şi nu au reuşit);
- protestul şi evitarea unor sarcini;
- atragerea atenţiei adulţilor şi copiilor.
La baza aceluiaşi comportament (exemplu ţipatul) pot să stea funcţii diferite iar comportamentul să aibă doar o diferenţă de nuanţă. Dacă nu identificăm corect funcţia comportamentului şi reacţionăm mecanic nu obţinem rezultate pe termen lung, peste luni de zile sau chiar un an problema va reveni (în ABA dură se procedează prin controlul strict asupra copilului la restrângerea acestor comportamente cu mai puţine întrebări despre cauzele lor...şi este o greşeală când se procedează aşa).
Acum îmi dau seama din scurta experienţă a acestor două luni de când s-au declanşat aceste comportamente cât de mare este problema părinţilor copiilor care au ADHD, chiar dacă sunt normali din punct de vedere cognitiv (la "normal cognitiv" va ajunge şi M. în scurt timp, nu mă îndoiesc: pe viitor va învăţa mai încet şi va avea probleme cu imaginaţia, dar va şti cam tot ce trebuie să ştie un copil ca să se descurce). Sunt comportamente pe care nu le poţi controla decât în timp, iar societatea este neiertătoare...totodată trebuie înţeleşi şi adulţii şi copiii ceilalţi care reacţionează, pentru că aceste comportamente sunt foarte supărătoare.
Acum câteva zile a venit naşa lui M. la noi în vizită...este prietenă cu mine (fostă colegă), o persoană simpatică şi care s-a înţeles dintotdeauna bine cu M. chiar când era mai neevoluat (are priză la copii). M. a luat-o prin surprindere când, după introducerea de rigoare, a început să o scuipe pe haine pe îndelete, uitându-se la expresia ei după fiecare acţiune. I-am spus "victimei" că alte metode (cum ar fi time out sau pedeapsa) nu au dat nici un rezultat...e o încercare de atragere a atenţiei şi cel mai bun tratament este ignorarea (dar ignorare 100% adică nici măcar expresia schimbată sau privirea îndreptată spre el). Ea a găsit o altă metodă care a funcţionat: a luat un iepuraş de pluş şi, anticipând acţiunea, i-l băga în dreptul gurii. El a considerat că i-a atras atenţia suficient şi ne-a lăsat în linii mari să terminăm discuţia. Asta însă cu un musafir înţelegător şi care ţine la noi...despre alţii mai necunoscuţi cu care am interacţiona ce să zic?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu