joi, 13 martie 2008

Institutions for children therapy - nothing to do with them

Alaltăieri am fost cu M. la o consultaţie într-un centru de stat destul de cunoscut. Consultaţia a decurs bine, toată lumea care îl vede spune că, în afară de reacţiile agresive care mai mult testează terenul, este din ce în ce mai cooperant şi mai vorbăreţ (asta însemnând mai multe răspunsuri spontane, nu neapărat lungimea propoziţiilor care au rămas la două cuvinte). Dar nu despre consultaţie voiam să vorbesc...ci despre atmosfera de acolo. Era mai puţin aglomerat ca de obicei; tabloul cunoscut presupune 5-6 copii şi părinţi stând într-o coadă neclară la diversele uşi, într-un hol circular pe care nu există decât canapele, câteva scăunele şi reviste. Copiii fiind hiperactivi, se plictisesc şi încep fie să ţipe, fie să tropăie, fie să se împingă, fie să vrea să plece...iar pe feţele părinţilor disperaţi se citeşte stresul. Acum, ca niciodată, după ce M. a intrat la consultaţie singur, holul a rămas gol...şi am simţit răceala pe care o degaja, deşi cineva se străduise să îl facă primitor prin mochetă şi locuri de stat jos. Uşile înalte, neprimitoare, cu etichete seci "Psihologie", "Educaţie specială", "Specialist OFM"...oare pentru cine sunt etichetele acestea? Se vede că pentru ei înşişi... pe perete, o reclamă proastă şi un afiş inodor despre primul ajutor în caz de epilepsie. Nimic pentru părinţi, nimic pentru copii. O instituţie comunistă...
În timpul acesta am asistat la o scenă care mi-a readus oarecum în memorie prima vizită aici. Un copil de trei ani iese de la o evaluare dintr-unul dintre cabinete. Nonverbal, contact vizual slab cu mama, autostimulări verbale (puţin evidente, dar sunt), bea la trei ani apă din biberon cu mâner, duce biberonul la gură fără să observe că are dopul pus - diagnosticul meu tăcut pus de la zece metri distanţă, dupa cinci minute de observaţie: note autiste...Părinţii, around 40, se ameţesc unul pe altul cu apă rece comentând pozitiv unul sau altul din lucrurile făcute de copil; mama îi spune tatălui: "Totuşi, ce o fi însemnând asta, că suferă din cauza copilului mai mare...tu ai văzut că am făcut vreo diferenţă?". Iese şi medicul: "Nu poate fi vorba de autism, dar trebuie introdus într-un program de educaţie specială cu unul din profesorii noştri, odată sau de două ori pe săptămână". O revăd în minte pe doamna educatoare specială X cu figura ei impenetrabilă şi zâmbesc pe ascuns. Un zâmbet amar...
La plecare, M. vrea la toaletă. Îl duc la toaleta de lângă holul de aşteptare, scrie pe uşă: "WC pentru angajaţi". Măi să fie! Şi părinţii şi copiii care aşteaptă şi trei ore pe hol între trei consultaţii unde să se ducă?...Cobor la subsol unde reţinusem că mai era o altă toaletă, scrie pe uşă: "WC pentru angajaţi". Măi să fie! Îl introduc pe M. înăuntru fără rezerve - la reguli stupide se răspunde nebăgându-le în seamă. Noroc bun tuturor părinţilor...

Niciun comentariu: