vineri, 8 februarie 2008

ABA for the members of the team

Adeseori m-am gindit ca si lucrul cu fetele este tot un fel de ABA...analiza comportamentala se aplica si la angajatii maturi nu numai la copii, in toate tipurile de organizatii. De aceea sintetizez ce cred eu ca este mai important ca principiu de lucru cu tutorii/angajatii dintr-un ONG de acest tip:
1. Recomandările şi observaţiile care se fac tutorilor: se fac săptămânal, nu integrate în desfăşurător (în desfăşurător să fie spaţiu pentru ca ei să scrie obligatoriu observaţii la sfârşitul sesiunii). Pe cât posibil recomandările se fac cu exemple concrete: dacă există materiale video observatiile se fac pe secvenţa înregistrată.

2. Observaţiile care se fac tutorilor trebuie să fie cât mai concentrate şi mai esenţiale: dacă se fac prea multe observaţii ei nu vor mai asculta nici una. Deci (exact ca la comportamentele neadecvate ale copilului) se face o listă cu lucrurile pe care tutorele trebuie să le corecteze, în ordine inversă a importanţei. După care coordonatorul/părintele ia lista şi se întreabă: ce poate face el pentru a corecta ce este acolo (unele probleme ţin de greşelile de instruire sau clarificare a cerinţelor) şi ce anume de acolo trebuie să devină o observaţie pentru tutore la şedinţa săptămânală (să nu fie mai mult de 5 obs. săptămânale). O observaţie scrisă se face de cel mult trei ori: dacă tutorele nu se corectează înseamnă că trebuie căutat altul.

3. În afară de faptul că tutorele trebuie să ştie clar ce are de făcut (itemii din programul curent să fie bine precizaţi) trebuie să i se ofere şi alternative. De ex. dacă copilul refuză anumite programe...se trece la programul X...dacă nu vrea să stea la măsuţă că e prea agitat...se trece la programul Y (unul potrivit pentru starea lui) sau se ia o pauză de joacă cu ceva care îi place.

4. Regulile care sunt valabile pentru copii la motivare sunt valabile şi pentru tutori: părintele trebuie să îi laude când au realizat ceva bun (nu în faţa celorlalţi, se creează inegalităţi, ci face-to-face). Atunci când au o propunere sau o idee părintele trebuie să îi încurajeze şi eventual să şi urmeze unele sugestii, aceasta le va da încredere. Dacă ideea nu e bună, să fie lăudaţi că au venit cu o idee dar să li se explice de ce nu e bună, raţionamentele în sensul terapiei trebuie să fie cât mai frecvente pentru că îi învaţă să gândească în spiritul ABA ceea ce e cel mai important.

5. Pentru întărirea echipei: indiferent dacă tutorii au sau nu contact şi se înţeleg sau nu bine unii cu alţii părintele/alt membru ai familiei nu trebuie să îi critice pe unii în faţa celorlalţi decât după ce au părăsit echipa. La şedinţa săptămânală, părintele poate arăta aspectele pozitive şi atuurile fiecăruia (în mod obiectiv, nu sub formă părtinitoare) iar aceasta îi va motiva pe ceilalţi. În orice caz critica sau laudele trebuie făcute obiectiv (critica nu trebuie să fie o bârfă ci observaţii din care cei rămaşi să câştige).

6. A se evita reproşurile în cazul greşelilor, mai ales a celor materiale: „iti opresc din salariu paharul pe care l-ai spart la masa...iti retin pentru jocul pe care l-a aruncat copilul pe jos si s-a stricat”.Chiar daca era responsabilitatea lor sa aiba grija de materialele didactice, observaţia se formuleaza cu altă ocazie şi global (cel în cauză va recepţiona fără să se simtă jignit, iar cei care nu au făcut nu se simt vizaţi).

7. Tutorii trebuie să aibă contact unii cu alţii pe cât posibil doar profesional- să îşi transmită doar feed-back-ul despre sesiuni, itemi, recompense şi reacţiile copilului. Dacă se văd prea des şi se împrietenesc se pot coaliza şi pot: lucra mai prost, acoperi reciproc greşelile, cere salariu mai mare sau acuza pe părinte de diverse lucruri (pentru că odată ce devin un grup apar idei proaste).

8. Interpretarea reacţiilor în timpul terapiei: atât la început cât şi pe parcurs mama cunoaşte cel mai bine copilul şi poate să interpreteze reacţiile lui. Ea poate să intervină chiar în timpul sesiunilor (intr-o pauză, în mod discret) dacă e nevoie, pentru a explica anumite reacţii pe care tutorii nu le înţeleg, şi să propună măsuri. Interpretarea continuă a reacţiilor copilului poate să îl facă pe tutore cu timpul să poată interpreta şi el (dacă e suficient de interesat) şi să devină mai implicat.

Niciun comentariu: