Routes and routines

În ultimele luni pare mai pronunţat pentru M. rostul rutinelor şi traseelor familiare (deşi într-o vreme dispăruseră şi credeam că voi reuşi să îl fac să fie mai flexibil). Nu este vorba că ar vrea să urmeze mereu acelaşi traseu, cel cunoscut (ca atunci când era mic). Rutele s-au transformat în altceva, mult mai subtil şi invizibil: dependenţa de un mediu familiar. Orice plecare pare să îl agite şi să îl îngrijoreze pentru că nu ştie pentru ce pleacă, ce urmează să se întâmple, cât urmează să stea şi când se va întoarce. Chiar dacă îi explic în cuvinte puţine şi simple, chiar dacă pare că înţelege când îi vorbesc despre durata unei deplasări, priveşte schimbarea de mediu cu un fel de nelinişte. Mi-am dat seama, în vacanţă, că o deplasare de două săptămâni ar fi fost prea lungă...
Primul lucru pe care l-a cerut, înainte chiar de a intra în casă cu bagajele, a fost "loc de joacă". Atunci mi-am imaginat că o să reuşesc să îi abat atenţia, dar nu am reuşit deloc. Cu capul învârtindu-ni-se după drumul care începuse la 9,30 dimineaţa, am mers unde voia... şi turul de onoare al locurilor de joacă a durat cam trei zile. Îmi indica rutele aproximative pe care obişnuiam să le avem (de obicei trecem prin două-trei locuri într-o ieşire) însă părea obosit...nu se îndemna la tobogane, părea mai important pentru el contactul cu locul cunoscut, regăsirea detaliilor vizuale care compun viaţa lui de zi cu zi (valabil şi pentru programul de acasă). De asemenea, repetă des numele prietenelor lui, ca un fel de întrebare despre reluarea relaţiilor. Începând de luni a cerut "lecţii" cu "chipsuri".
(Şi, mai nou, a găsit un mod imbatabil de a evita reproşurile şi disputele. Dacă îi fac observaţie pentru ceva, spune rugător şi tânguitor: "mami"..."mami"..."mami" până când se asigură că nu sunt supărată sau nervoasă şi trec la un alt subiect).