joi, 1 ianuarie 2009

Cold sun and remember

Necunoscute sunt căile vieţii! Acum un an deschideam blogurile cu o mare încredere, fiind convinsă că recuperarea lui M. va dura cel mult un an, după care voi putea să îmi reiau viaţa normală. Fără ABA, fără programe, fără calcule nonstop şi regizări subtile de situaţie...chiar începusem să îi observ pe câţiva dintre părinţii de copii recuperaţi şi să îi întreb, cum li se pare viaţa de după...În loc de asta, lumina de la capătul drumului a dispărut şi ne-am afundat într-o ceaţă groasă, care durează de opt luni. De unde vine intoxicaţia misterioasă care îi dă stări nervoase nemotivate? Ce pot să îi dau astfel încât să nu amplific dezechilibrul care mai apare din când în când? În ultima vreme am început să mă întreb dacă fac bine dându-i suplimentele de la Atticia - ca efect pozitiv, nu văd (după aproape trei luni) decât o creştere oarecare a atenţiei şi verbalizării spontane (timidă totuşi). Nu poate nimeni să dea nici un răspuns...suntem dincolo de limite, cum spunea o prietenă.
Totuşi, ne bucurăm de soarele rece de iarnă de afară şi din viaţa noastră...deocamdată nu suntem o poveste a succesului, sau cel puţin nu una în sens clasic. Istoria noastră devine o poveste a unui altfel de succes, interior. În anul acesta greu am renunţat la tot ce nu renunţasem până acum: la relaţii, la călătorii cu trenul, la ieşiri în societate, la banale proiecte cotidiene, la planuri de viitor...în linii mari, totul este cu semnul întrebării. Totuşi, simt că asta mă va face pe viitor să fiu şi mai eficientă. De-abia după renunţarea la tot se poate cântări orice la adevărata valoare!

2 comentarii:

aievea spunea...

Sunteti mica istorie unui adevar, a luptei si a curajului, sunteti speranta, pe care altii poate nu o au, cu fiecare zi castigata si cu fiecare progres, oricat de neinsemnat. Si sper sa aveti putere in continuare de a face cat mai mult. Sunteti niste oameni extraordinari care trec prin lucruri extraordinare. Si cum numai din incercari se vad adevaratele caractere, as spune ca ati ajuns destul de departe, desi poate te simti inca la inceput. Si drumul este lung, asa ca lupta cu tot ce ai si poate maine va fi mai bine. Trebuie sa fie, nu? :)

Sa aveti un an mai bun, cu soare si zambete si sperante implinite!

Mother of M spunea...

Multumesc foarte mult pentru urari si incurajari.

Sunt convinsa ca "miine" ne va fi mai bine!