De multe ori, în cursul ultimelor şase luni, m-am simţit imobilizată "la pământ" şi incapabilă de a mă ridica. În asemenea momente, îmi vine să mă adresez cuiva şi să spun: Luaţi-mă de pe acest câmp de luptă. Am fost învinsă. Din cauze exterioare mie, dar nu contează! Pe nimeni nu interesează cauzele. Doar poveştile de succes conteaza.
Dar M. este mereu lângă mine, reamintindu-mi că nu am voie "să îmi dau demisia" şi nici să plec de pe câmpul acesta de luptă. Sunt în acest război vrând nevrând, fie că vreau să lupt, fie că vreau să fiu pasivă. Aşa că mai bine lupt...Mai plec din când în când în câte o "permisie" dar de obicei nu durează decât câteva ore.
Caut căi noi pentru M. Trebuie să existe undeva acele elemente care, puse cap la cap, să ne readucă la starea ascendentă de acum un an. Din situaţia de acum nu lipseşte nimic în mod aparent, dar puzzle-ul nu se recompune...
2 comentarii:
"În viaţă nu există învigători sau învinşi, ci doar călători" - cugetare personală, deşi poate-am întâlnit-o pe undeva.
Nu ştiu cazul lui M. foarte precis, dar în cazul lui Eusebiu al meu, orice reducere a intensităţii terapiei "se simte" imediat.
Opinia mea e că M. îşi va reveni, probabil că va lua ceva timp.
Mult succes şi curaj!
Cugetare foarte nimerita :)
Stiu ca M. va fi mai bine in viitor daca vom gasi solutii mai eficiente.
Multumesc pentru urari. Si eu va doresc la fel.
Trimiteți un comentariu