(Avem o perioadă ceva mai liniştită. S-a rărit urcatul pe bibliotecă şi comportamentele negative. A apărut şi No6, o nouă membră a echipei, care va începe de mâine trainingul.)
M-a captivat luna trecută o carte pe care o citeam pentru altceva, Soluţionarea conflictelor şi creşterea performanţei. Mă gândeam, pe măsură ce citeam, că de fapt cartea mi-ar folosi mai mult pentru M. decât pentru cei la care mă gândisem iniţial.
Una dintre ideile care mi-au plăcut a fost aceea a bazelor sigure. O bază sigură este o persoană la care un copil poate apela în orice moment - cineva cu care se pot crea legături afective puternice şi necondiţionate, legături care joacă mai târziu un rol important în integrarea socială a copilului devenit adult (pentru că legăturile din copilărie creează premisele pentru crearea legăturilor de la maturitate).
Copilul autist are nevoie mai mare de baze sigure decât ceilalţi copii, pentru că este foarte nesigur pe el şi nu are cum să creeze alte tipuri de legături. Este important ca părinţii să îl accepte aşa cum este (or, mulţi părinţi, implicaţi sau nu în ABA, nu acceptă copilul decât dacă "se recuperează") altfel copilul nu are sprijin afectiv în perioada grea a recuperării.
Problema mi s-a părut evidentă mai ales în cazul meu şi al lui M. - eu sunt singura bază sigură pe care o are, singura pe care poate să îşi construiască legătura cu lumea. În ultima vreme am observat pe propriile contacte veridicitatea teoriei - copiii care au crescut fără unul dintre părinţi au o problemă cu legăturile afective pe care le creează ca adulţi: fie se feresc de relaţii, fie cer constant atenţia şi siguranţa care le-a lipsit, fie nu pot acorda afecţiune în măsura în care o primesc.
O extrapolare interesantă a ideii o reprezintă extinderea la mediu: pentru copiii fără probleme, lumea exterioară familiei ajunge încet - încet să fie o bază sigură. Pentru copiii cu probleme, însă, lumea exterioară îi respinge, nu pot găsi nimic pentru crearea legăturilor, şi se întorc la bazele sigure, adică în familie. Atunci, recuperarea devine cu atât mai grea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu