Săptămână aglomerată, cu o călătorie profesională care nu putea fi evitată - marţi şi miercuri. Ceea ce pentru toţi ar fi ceva normal şi inofensiv, pentru mine ia proporţii de catastrofă. Cum să armonizez programul fetelor (acum în sesiune şi vor zile libere) cine doarme cu M. (am reuşit să o conving pe naşa lui) cine stă a doua zi seara pentru că vin spre miezul nopţii (mama), cum să evit starea de tristeţe şi concluziile greşite pe care le trage M. în asemenea împrejurări...deşi i-am spus că "plec la facultate şi o să doarmă naşa mîine cu el", cum a văzut valiza pe care am scos-o în ultima clipă a început să spună "valiză, vacanţă, avion, hotel". Adică, îşi amintea despre vacanţa noastră - cu pericolul de a crede că eu plec acum într-o vacanţă la fel de lungă fără el. Nu l-am minţit niciodată, sperând că îi voi crea un reflex de încredere - şi în general, strategia asta a dat rezultate. În fine, călătoria a trecut cu bine, dar cu semne de întrebare pentru viitor (este foarte posibilă o călătorie de cinci-şase zile în mai).
Ziua de ieri a fost amestecată, o zi-tampon în care se încearcă o reînnodare a rutinei. M-au surprins din nou însă, pentru că par deosebit de evidente, cele trei "feţe" ale lui M. Cele trei identităţi...Una (cea mai frecventă de luni de zile încoace) copilul cu ADHD care încearcă să "spargă toate regulile" ca să fie în centrul atenţiei şi să îşi comunice în felul acesta nevoile pe care nu ştie să le comunice altfel. Aceasta apare cu deosebire în legătură cu persoanele vulnerabile, antipatice sau la care simte un teren favorabil (oamenii în vârstă, sau cei care îi cer ceva sau îl privesc cu suspiciune şi teamă). A doua identitate este cea de "copil cu autism" (retragere de pe scenă, se joacă neproductiv sau stă şi vorbeşte singur) - din fericire, nu foarte frecventă, se petrece în lipsa oricui sau în prezenţa celor total indiferenţi. A treia identitate este cea de copil cvasinormal - care în afară de întârzierea de vorbire nu are nici un alt simptom (asta, în prezenţa celor care îi privesc cu îngăduinţă şi simpatie, sau a copiilor care acceptă să se joace cu el). Aceasta apare în funcţie de împrejurări...rare în ultima vreme, din păcate.
Asta este, întotdeauna m-am simţit ca şi cum aş fi crescut trei copii în loc de unul :)).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu