Diffusional training

Este prima oară când recurg la acest tip de training - trainingul prin "transmitere" de la un tutore la altul. Nu o consider o metodă bună, pentru că de fapt liderul de echipă are misiunea să o coaguleze şi să ţină legătura cu toţi membrii ei. În al doilea rând, în felul acesta cunoştinţele se transmit diluate, şi conţinuturile pot să fie denaturate. În al treilea rând, toţi tutorii vor proceda "la indigo", rolul lor se va configura uniform, fără variaţii şi creativitate.

Dar, sunt obligată să procedez astfel. No7 este, aşa cum mi-am propus de multă vreme, de genul masculin. Aşa stând lucrurile, M. şi-a luat măsuri speciale de precauţie până să se lămurească ce este cu noul venit. Chiar gesturi normale, adresări limitate de întrebări sau de cuvinte i s-au părut agresări. Din cauza asta, a fost primul caz în care am intervenit chiar în perioada de probă, pentru că lucrurile ameninţau să se deterioreze accentuat. Aşadar, instrucţiunile pentru No7 au fost: să stea în expectativă, să iniţieze foarte rar contacte sau invitaţii, să îşi moduleze comportamentul în funcţie de spaţiu (teama apare mai des în spaţiu închis şi mic decât deschis) şi doar să primească iniţiativele de comunicare ale lui M. atunci când apar.

În mod corelativ, însă, am stabilit nici să nu vorbim în prezenţa lui M. ca să nu se declanşeze reacţiile adverse pe care M. le-a mai arătat până acum în prezenţa personajelor de genul masculin. Asta a însemnat că trainingul s-a făcut mai mult prin materiale scrise, citit pe Internet, răspunsuri scurte la întrebări, şi asistenţa lui No5.

Zis şi făcut...după două săptămâni, sunt semne bune. Se pare că M. a înţeles că nu este nici o ameninţare din partea noului membru al echipei (iar ăsta este primul meu obiectiv: ca M. să creadă că genul masculin poate să-i fie şi prieten, nu numai adversar).

Team dissolution

Se pare că atât eu cât şi M. avem de plătit greşeli din alte vieţi :). Sau poate că vibraţia acestei toamne face să se destrame toate proiectele şi să se dezbine tot ce încearcă să capete o unitate...

La începutul fiecărei toamne, începând din septembrie, încerc să mă asigur că o să fim acoperiţi pe zona "echipă". Că vor fi minim doi oameni stabili, că o să am acoperite ieşirile obligatorii la serviciu şi încă ceva pe lângă, că acoperă tot anul până iunie şi nu sunt dintre cei care şantajează, lucrează superficial sau dezertează.

Dar acum nu mi-a mers...spuneam că în afară de No5 am recrutat pe A., care lucrează la un alt copil din cartier, şi pe I. din prima noastră echipă, care este shadow în altă parte, pentru un part-part time (adică venit o dată-de două ori pe săptămână). În afară de asta, ca să mai populez casa, am adus şi o menajeră cu 3 x 3 ore pe săptămână. Menajera ajuta indirect, îl mai implica pe M. la curăţenie şi gătit, şi era o soluţie pentru eventuale întârzieri.

Ei bine, şi în aceste săptămâni cu muncă grea s-a diluat tot...menajera a dispărut în ceaţă fără să anunţe, I. mi-a dat un mesaj că are prea multe ore la copilul celălalt şi renunţă la noi, iar A. a fost plecată la Paris cu prietenul şi nu a dat nici un semn de când s-a întors...în condiţiile acestea, relaţia lui M. cu No5 s-a "înmuiat" complet. No5 este mai mult o tovarăşă de plimbare şi de joacă pentru M. decât un terapeut care urmăreşte nişte obiective. Acum, încotro?

The role of an international coordinator (I)

Ironia sorţii face că tocmai acum, când a venit coordonatorul internaţional, echipa să fie mai dezlânată şi mai incertă ca niciodată. De fapt, este pretenţios să spun "echipă" pentru că nu este decât un singur om stabil în ea, No5, care a lucrat tot anul trecut şi s-a angajat că va lucra şi anul acesta. Pe lângă ea, de nevoie, am rugat un tutore care a lucrat cu ea în alt loc să ne acorde măcar şase ore săptămânal. Însă, după ce a primit un minim de instruire (prea puţin, ea vine dintr-o echipă unde se face modelul Lovaas şi partea de început, aşa că diferenţele sunt mari) a venit cu vestea că orarul ei este foarte încărcat şi nu vrea să lipsească deloc de la facultate...nu oferă decât două-trei ferestre, total insuficiente, aşa că nu ştiu cât ne va folosi pe viitor. Pe lângă ele două, există în zonă şi I., din prima echipă care a lucrat cu M. A dat un telefon să mai întrebe ce mai face M. şi i-am spus că o să am nevoie de însoţitori... ea are deja experienţă destul de mare, a lucrat până acum în două echipe cu coordonare internaţională. Însă memoria lui M. este crudă. Nici nu a intrat bine pe uşă şi l-am simtit procesând amintiri de acum trei ani ...ieri au revenit şi primele provocări, cu răspuns corect însă din partea ei.
Aşadar ce rol poate să aibă consultantul internaţional într-o echipă, fie ea şi una între ghilimele, cum este cea de acum?
- creează motivaţie: mi-au spus după prima parte a workshopului de ieri că sunt impresionate de nivelul ei profesional (probabil, cu dorinţa de a se perfecţiona şi ele);
- schimbă perspective: pentru cele două membre "proaspete", Verbal Behavior şi abordarea funcţională sunt total noi;
- construieşte/întăreşte unitatea: după ce a plecat consultanta, au inventat spontan un joc de grup cu M. la care el s-a pliat foarte bine (ehei! cât mă chinuiam acum trei ani să se joace cineva cu M. după şedinţe :) )
- subliniază priorităţile: cum era corect, accentul a fost pus pe cele mai mari probleme, pe cele care împiedică integrarea socială a lui M.;
- creează "impulsul" (asta se referă mai ales la mine...): de multe ori, un consultant, indiferent din ce domeniu, îţi spune lucruri pe care le ştiai şi le simţeai, mai ales dacă te documentasei solid pe o temă. Însă formularea obiectivă şi pragmatică a unor concluzii creează impulsul şi obligaţia de a acţiona.

Building a performant team is a challenge

Ce înţelegem din discuţia de pe forumul autism.ro (între cei doi părinţi pe messenger: http://www.autism.ro/forum/
viewtopic.php?t=4481&start=30&sid=1718031db3f28e3092eac16a0191dcba),
foarte interesantă de altfel?...În primul rind, ca situaţia diferă mult de la familie la familie. Sunt familii în care tutorii sunt motivaţi în primul rând intrinsec şi motivaţia financiară vine pe planul doi (familii norocoase) dar şi familii în care motivaţia financiară este pe primul loc. Eu am încercat să fac parte întotdeauna din prima categorie, pentru că din câte am vazut, echipele care au lucrat cu copiii recuperaţi au fost 90% de acest tip.
Problemele care împiedică formarea unei astfel de echipe sunt destul de mari însă, din cauza unor realităţi din "lumea noastră"(asa cum arată ea acum).
a) Cererea foarte ridicată şi oferta foarte scăzută de tutori cu vocaţie. Aşa cum a reieşit din discuţia citată, sunt tot mai mulţi care preferă să citească despre ABA sau să frecventeze doar un workshop, decât să vadă într-adevăr ce înseamnă ABA în practică. În Bucureşti, cel puţin, sunt multe alte oferte de joburi comode, chiar dacă aceste joburi nu le oferă neapărat o carieră pentru viitor.
b) Superficialitatea studenţilor de la toate specializările (vizibilă în ultimii doi ani), care se aşteaptă pentru orice job să le fie plătite salarii semnificative în condiţiile în care nu numai că le lipsesc cunoştinţele şi experienţa, dar nici nu au seriozitate şi disponibilitate pentru studiu continuu, şi vor să îşi impună pretenţiile asupra programului sau "fişei de post".
c) Selecţia şi trainingul la capitolul "resurse umane - tutori" nu sunt deloc uşoare (aşa cum a observat şi unul dintre părinţi în dialogul de mai sus), fluctuaţia şi integrarea noilor membri poate încetini mult mersul echipei. În ceea ce ma priveşte, în fiecare toamnă am pierdut minim 1,5 luni cu căutarea şi antrenarea pentru 1-2 tutori noi în echipă.
d) Lipsa abilităţilor "manageriale" ale unor părinţi (firesc, de altfel! nu toţi putem fi buni la acest capitol). Când spun asta mă gândesc că pentru a coordona o echipă este nevoie de comunicare continuă, organizarea lucrului, suport motivaţional pentru tutori, asistenţă pentru perfecţionarea lor profesională. Uneori coordonatorul român ajută la rezolvarea problemelor, însă părintele este cel care este permanent lângă echipă.
e) Lipsa unui sistem formal de perfecţionare şi certificare, care să "facă lumină" în acest domeniu în privinţa: tarifelor, experienţei, abilităţilor şi cunoştinţelor, astfel încât să nu mai pierdem timpul cu controverse de acest gen.
Acestea fiind spuse, nu cred ca ar trebui coborâte standardele din nici unul dintre motive. Nu cred că plata unor sume exorbitante ar stimula un tutore să se implice 100% în terapie...dimpotrivă. Şi nici concesiile făcute (avantaje de alt gen sau program preferenţial) sau renunţarea la unele aspecte (simplificarea unor reguli pentru confortul tutorilor). Până la urmă, obiectivul este recuperarea copilului, să nu uităm...

Psychological support for the members of the team

Integrarea lui No5 se face în modul cel mai neindicat...ca şi coordonator de echipă nu pot să fiu de acord cu o integrare blind dar, din lipsa resurselor de tot felul din jurul nostru, asta se întâmplă. Camera de filmat e stricată, calculatorul pe care merge camera de supraveghere e virusat, iar eu nu sunt acasă şi nu am cum să văd nimic, mă bazez pe povestiri (subiective)....În aceste condiţii se pot face greşeli mari atât la tehnică, precum şi la prompturi sau la organizarea sesiunii. Pot fi şi reacţii greşite la "testările" copilului, ceea ce pe undeva este cel mai periculos, pentru că aceste greşeli se transformă uşor în atitudini greşite de ambele părţi care pot afecta pe viitor relaţia copil-tutore. Astăzi M. a avut o criză bruscă de agresivitate şi a trebuit să ghicesc din relatări care a fost cauza...ei bine, No5 înţelesese greşit că se face pauză doar după cinci programe (ideea despre care vorbisem era că după cinci programe se adună cinci tokeni şi se dă recompensa) ceea ce era o constrângere fără rost. În rest, aptitudinile ei pentru terapie sunt bune, la training a înţeles rapid despre ce este vorba, dar am avut de lucru în ultimele zile ca să o conving să îşi pună simţul observaţiei şi inspiraţia la lucru. În timpul trainingului avea multe reticenţe legate de greşelile pe care le-ar putea face - nu e rău că le avea, asta arată că e responsabilă - dar mi-a luat timp să îi explic că în ABA nu există greşeli ireparabile decât dacă ţin de concepţia programelor şi dacă se menţin pe termen lung. Asta m-a făcut să mă gândesc la rolul meu - nu sunt numai coordonator, sunt şi suport psihologic...de câte ori tutorii nu au avut încredere în ceea ce făceau, sau s-au întrebat dacă e o greşeală din partea lor şi unde e greşeala, eu "am fost acolo" să le răspund. Ieri a fost o zi destul de grea pentru ambele "ture" (No3 şi No5), însă am folosit prilejul că am întâlnit-o pe No3 ca să atac un subiect delicat: starea lui M. Toată vara, No3 a fost lipsită de entuziasm şi fără dispoziţia de a face concesii: în parte pentru că a fost suprasolicitată în cealaltă familie în care lucrează iar la mine venea deja obosită, dar şi pentru că se simte debusolată, interpretează starea lui M. ca pe un eşec al echipei (deşi de fapt este un eşec al tratamentului). Atunci, am folosit faptul că ieri ne-am intersectat în parc şi copilul nu ne auzea (când ne aude, vorbim cifrat) ca să pun peştele pe masă, cum se spune în teoria gestionării conflictelor. Ei bine, i-am spus, ne este greu să mergem mai departe cu M. pentru că noi două l-am văzut foarte aproape de recuperare. Dacă ar fi evoluat greu de la început ar fi fost altceva, însă noi l-am văzut ieşit din autism. Acum este greu să ne întoarcem înapoi şi să vedem nu numai că nu mai are starea de spirit de atunci, ci şi atenţia şi memoria slabe, şi multe alte probleme pe care nu le-a avut mai înainte. Mi-am dat seama după privirea ei că aceste câteva observaţii au avut un efect bun. Era adevărul despre ceea ce simţea, un adevăr pe care nu îl auzise niciodată şi nu avusese curajul să îl formuleze în cuvinte. Şi mie mi-a făcut bine să îl formulez - deci tot ce am învăţat eu până acum despre tehnicile de comunicare nu a fost deloc de prisos :).

End of a team: what about the new team?

...Mă întreb şi eu, vorbind cu pereţii ca de obicei. De unde ar putea să apară oamenii de care are M. nevoie? Se pare că "vadul" nu neapărat că nu există, dar e populat cu persoane nepotrivite cu "fişa de post".Dacă o studentă scrie pe CV că poziţia dorită e cea de "secretară" ce rost are să o mai invit la interviu?
Cum spuneam, No4 a plecat de sâmbătă...am convenit să vină sâmbătă ca să poată pleca luni în oraşul ei natal. Mai precis, aveam impresia că pleacă în vacanţă dar de fapt (mi-a spus de-abia vineri) a plecat definitiv. Nu pot să spun că m-am simţit bine când am auzit vestea. Mi-a fost destul de greu să o instruiesc şi să o integrez în echipă, iar M. o privea deja ca pe o prietenă.
Ieri a plecat şi No2...s-a comportat ca un angajat adevărat: a lucrat conştiincios până în ultima clipă. Pot să spun şi despre ea că îmi va lipsi siguranţa pe care mi-o dădea prezenţa ei lângă M. Ştiam (chiar şi în ultima perioadă în care instabilitatea lui nervoasă a fost foarte accentuată) că, deşi nu comunică prea mult cu copilul, va avea răbdare cu el no matter what şi că îl voi găsi întreg la întoarcere şi cu programele făcute.
M. nu pare să fi realizat schimbarea...de câte ori sună cineva la uşă întreabă de No4 (a reţinut probabil că a plecat şi speră că se răzgândeşte).
Mâine e una din puţinele zile în care trebuie să plec dis-de-dimineaţă, şi mă întorc după-masă (el nu e obişnuit cu asemenea program şi nu reacţionează prea bine). Din fericire mâine dimineaţă vine naşa lui să îi ţină de urât până la prânz (cred că va fi încântat). În restul săptămânii, dat fiind că am rămas fără echipă, rămâne să lucrez eu cu el, măcar echivalentul a trei ore pe zi.

Parents and selection of the team

Observ că situaţia s-a schimbat foarte mult pe "piaţa de muncă ABA" de când am făcut prima selecţie, acum doi ani şi ceva - şi s-a schimbat în sens negativ. A crescut cererea în raport cu oferta, ceea ce a dus la o scădere în plan calitativ. Mi s-a povestit despre echipele deja intrate în legendă...echipa lui shakalu şi primele echipe de la HM. Aceste echipe s-au selectat dintr-un bazin practic nelimitat, dintr-o serie de studenţi care aveau talent şi disponibilitate, un material numai bun pentru formare. Între timp, numărul de joburi disponibile şi de oameni care lucrează a crescut de nenumărate ori, însă numărul celor interesaţi să se formeze în terapie de copii nu a crescut în aceeaşi măsură. Informaţiile despre ABA sunt mult mai disponibile ca acum trei ani, astfel încât cineva poate să se informeze nu neapărat lucrând într-o echipă. Deci bazinul de selecţie s-a îngustat...caracteristicile "forţei de muncă" s-au schimbat (fapt pe care cei care au făcut terapie în "etapa romantică a ABA"nu îl realizează). Dincolo de abilităţile mai reduse, tutorii sunt în poziţia de a avea tot felul de pretenţii...iar părinţii, din disperare sau poate din necunoaşterea unor elemente care ţin mai mult de HR (human resources) renunţă prea repede şi prea uşor la ceea ce ar trebui să fie cerinţe legitime. (E adevărat, e greu să înveţi şi ABA şi recrutare-selecţie şi management deodată...)

Acum doi-trei ani, erau mai multe criterii recomandabile în etapa de selecţie:
a) Să nu aibă obligaţii de genul "doar după-masa" sau "doar dimineaţa" sau "mai am un job full-time, acesta e în completare".
b) Să dorească să înveţe şi să lucreze în domeniul copiilor cu probleme pe viitor (de eliminat persoanele care vor sa lucreze doar pentru că nu au găsit nimic în alt domeniu).
c) Să iubească copii şi să aibă priză la ei, să ştie să comunice cu ei.
d) Să fie dispuse să fie coordonate (să fie creative, dar să respecte principiile echipei).
e) Sa fie bune ca angajat in general: serioase (punctuale), receptive (să se corecteze când e nevoie, să se adapteze permanent) stabile psihic (sa fie calme, sa nu fie agresive nici macar potential).

În prezent, la criteriile a), b), c) s-a renunţat adesea...mulţi lucrează la doi copii, mai au un job part-time sau au preferinţe de timp. La al treilea criteriu s-a renunţat cel mai des pentru că modelul românesc de educaţie nu formează abilităţi pentru dezvoltarea jocului. Astfel încât s-a ajuns la un model de ABA - şcoală specifică adaptată la un singur individ şi centrată mai mult pe dezvoltarea abilităţilor cognitive. Au rămas d) şi e), cerinţe pentru formarea unei echipe indiferent în ce domeniu, cerinţe care asigură funcţionarea echipei dar nu în mod necesar recuperarea copilului, pentru că nu sunt un filtru pentru potenţialul tutorelui în domeniul ABA.
Persoanele "dedicate", cele care nu se uită permanent la ceas şi se gândesc " să treacă sesiunea", cele care se gândesc continuu la obiectivele de echipă şi la modalităţile de îmbunătăţire, care sunt într-un proces de învăţare continuă, dispuse să investească timp şi efort pentru o formare pe termen lung, sunt rare.
Observ între altele o "specie nouă" apărută la ultimele runde de selecţie: absolvenţi sau studenţi care vor doar să-şi îmbunătăţească CV-ul, că nu se ştie de ce abilităţi va avea nevoie...genul care face practică la un cabinet de psihologie generală dar plăteşte şi un training de psihanaliză, sau se duce şi la un curs de psihodramă că de! se poartă...dar se bagă şi într-o echipă ABA pentru că trainingul e gratuit. (Se mai lungeşte CV-ul...). Acest tip de oameni este de evitat pentru că se lungeşte procesul de selecţie la nesfârşit (ocupă locul, consumă timp şi efort pentru instruire, apoi renunţă şi procesul se reia). Eu am reuşit să evit asta până acum, însă alte familii nu. Recomandări: să nu se sară peste nici o etapă din procesul de selecţie (telefon cu detalii - la mine e un mini interviu la telefon, CV, triere CV-uri, interviu, triere, abia apoi probă).

The psychology of team and the child's recovery

Am urmărit cazurile care s-au recuperat şi cred că am găsit nişte regularităţi...sunt factori care ţin de psihologia echipei şi nu numai de tehnică sau de adaptarea programelor, aşa cum susţin mulţi din cei implicaţi în domeniu.
a) Echipele care au lucrat la copiii recuperaţi au fost relativ stabile (nu a fost o fluctuaţie mare, astfel încât tutorii au putut să cunoască bine copilul şi să exploateze avantajele acestuia);
b) Tutorii care au lucrat cu copiii recuperaţi şi-au manifestat cel puţin de la un punct încolo creativitatea...adică în limitele stabilite au avut idei proprii pentru rezolvarea problemelor şi comportamentelor nedorite;
c) A existat cel puţin un tutore care a rămas pe termen lung lângă copil şi l-a considerat un fel de "pariu personal", adică a persistat în convingerea că "se poate chiar dacă pare imposibil" (la noi această stare de spirit a avut-o doar No1, dar ea a plecat de multişor şi nu are cine să fie "locomotivă" în sens psihologic).
Ceea ce simt la echipa mea, acum în plin proces de schimbare (No2 pleacă peste zece zile, iar No4 pleacă în vacanţă), este că în ultimele patru luni au funcţionat de parcă aveau ca obiectiv menţinerea şi nu recuperarea copilului...nu este nimeni în echipa mea care "să tragă" de copil. Din câte am auzit, copilul se recuperează într-o atmosferă de entuziasm, în care e motivat şi stimulat să ceară de la el însuşi cât mai mult. La mine în echipă în ultima vreme a fost un stand-by, fiecare a căutat "să plutească" doar, pe fondul neplăcerilor care au început mai estompat din ianuarie, mai pronunţat din martie.
No2 practic nu este terapeut ci "psihopedagog" cum îi place să se numească singură. Apreciez destul de mult IQ-ul ei, mintea logică şi ordonată şi alte calităţi umane cum ar fi perseverenţa, răbdarea, seriozitatea şi blândeţea, însă am simţit adesea o barieră de comunicare în sensul că nu s-a lăsat formată ca terapeut...ea lucrează într-o familie cu un singur copil la fel ca la şcoala specială cu zece copii. În afară de adaptarea conţinuturilor, celelalte elemente care sunt esenţiale într-o terapie (relaţia cu copilul, motivarea, dezvoltarea prin joc) nu o interesează în mod special, toate observaţiile şi sugestiile trec pe lângă ea.
No3 s-a transformat şi ea, în ochii lui M., din "prietena" de la început într-o profesoară ceva mai apropiată decât No2, dar (faţă de relaţia lor de acum un an) lipsită de haz şi uşor de întors pe degete...e uluitor faptul că o mulţime de figuri se declanşează numai pe spaţiul ei de lucru - de exemplu, o nervozitate inexplicabilă în parc, un râs nemotivat care poate sfârşi prin agresarea unui alt copil. Am observat încă de astă-toamnă, şi i-am şi spus, că M. nu agreează noua ei ipostază şi încearcă să îi semnaleze asta de câte ori poate - dar se pare că am rămas cu observaţia...
No4, deşi este cea mai nouă (sau poate tocmai din cauza asta) are relaţia cea mai bună cu M. Ea reuşeşte să aibă timpul acoperit sută la sută, în sensul că şi în pauze este conectată la copil, îl ţine de vorbă sau găseşte un joc de mişcare în care să îl angreneze. Din păcate, nu va creşte niciodată prea mult din punct de vedere profesional: nu ar putea să înţeleagă niciodată aspecte mai complexe - adică, nu ar putea să gândească singură aspecte din terapie. Are nevoie de un coordonator bun care să îi "traducă" modul de lucru şi obiectivele într-o manieră accesibilă. (De exemplu, zilele acestea M. nu a vrut să lucreze la masa de lucru şi No4 a lucrat fără masă, nici nu a mai asamblat-o - fără să mă întrebe, însă. Măsuţa de lucru este însă un amănunt foarte important, dacă se renunţă la ea se schimbă formatul predării. Se mai pot face unele programe pe lângă măsuţă dacă altfel nu se poate, dar trebuie păstrată.)

ABA for the members of the team

Adeseori m-am gindit ca si lucrul cu fetele este tot un fel de ABA...analiza comportamentala se aplica si la angajatii maturi nu numai la copii, in toate tipurile de organizatii. De aceea sintetizez ce cred eu ca este mai important ca principiu de lucru cu tutorii/angajatii dintr-un ONG de acest tip:

1. Recomandările şi observaţiile care se fac tutorilor: se fac săptămânal, nu integrate în desfăşurător (în desfăşurător să fie spaţiu pentru ca ei să scrie obligatoriu observaţii la sfârşitul sesiunii). Pe cât posibil recomandările se fac cu exemple concrete: dacă există materiale video observatiile se fac pe secvenţa înregistrată.

2. Observaţiile care se fac tutorilor trebuie să fie cât mai concentrate şi mai esenţiale: dacă se fac prea multe observaţii ei nu vor mai asculta nici una. Deci (exact ca la comportamentele neadecvate ale copilului) se face o listă cu lucrurile pe care tutorele trebuie să le corecteze, în ordine inversă a importanţei. După care coordonatorul/părintele ia lista şi se întreabă: ce poate face el pentru a corecta ce este acolo (unele probleme ţin de greşelile de instruire sau clarificare a cerinţelor) şi ce anume de acolo trebuie să devină o observaţie pentru tutore la şedinţa săptămânală (să nu fie mai mult de 5 obs. săptămânale). O observaţie scrisă se face de cel mult trei ori: dacă tutorele nu se corectează înseamnă că trebuie căutat altul.

3. În afară de faptul că tutorele trebuie să ştie clar ce are de făcut (itemii din programul curent să fie bine precizaţi) trebuie să i se ofere şi alternative. De ex. dacă copilul refuză anumite programe...se trece la programul X...dacă nu vrea să stea la măsuţă că e prea agitat...se trece la programul Y (unul potrivit pentru starea lui) sau se ia o pauză de joacă cu ceva care îi place.

4. Regulile care sunt valabile pentru copii la motivare sunt valabile şi pentru tutori: părintele trebuie să îi laude când au realizat ceva bun (nu în faţa celorlalţi, se creează inegalităţi, ci face-to-face). Atunci când au o propunere sau o idee părintele trebuie să îi încurajeze şi eventual să şi urmeze unele sugestii, aceasta le va da încredere. Dacă ideea nu e bună, să fie lăudaţi că au venit cu o idee dar să li se explice de ce nu e bună, raţionamentele în sensul terapiei trebuie să fie cât mai frecvente pentru că îi învaţă să gândească în spiritul ABA ceea ce e cel mai important.

5. Pentru întărirea echipei: indiferent dacă tutorii au sau nu contact şi se înţeleg sau nu bine unii cu alţii părintele/alt membru ai familiei nu trebuie să îi critice pe unii în faţa celorlalţi decât după ce au părăsit echipa. La şedinţa săptămânală, părintele poate arăta aspectele pozitive şi atuurile fiecăruia (în mod obiectiv, nu sub formă părtinitoare) iar aceasta îi va motiva pe ceilalţi. În orice caz critica sau laudele trebuie făcute obiectiv (critica nu trebuie să fie o bârfă ci observaţii din care cei rămaşi să câştige).

6. A se evita reproşurile în cazul greşelilor, mai ales a celor materiale: „iti opresc din salariu paharul pe care l-ai spart la masa...iti retin pentru jocul pe care l-a aruncat copilul pe jos si s-a stricat”.Chiar daca era responsabilitatea lor sa aiba grija de materialele didactice, observaţia se formuleaza cu altă ocazie şi global (cel în cauză va recepţiona fără să se simtă jignit, iar cei care nu au făcut nu se simt vizaţi).

7. Tutorii trebuie să aibă contact unii cu alţii pe cât posibil doar profesional- să îşi transmită doar feed-back-ul despre sesiuni, itemi, recompense şi reacţiile copilului. Dacă se văd prea des şi se împrietenesc se pot coaliza şi pot: lucra mai prost, acoperi reciproc greşelile, cere salariu mai mare sau acuza pe părinte de diverse lucruri (pentru că odată ce devin un grup apar idei proaste).

8. Interpretarea reacţiilor în timpul terapiei: atât la început cât şi pe parcurs mama cunoaşte cel mai bine copilul şi poate să interpreteze reacţiile lui. Ea poate să intervină chiar în timpul sesiunilor (intr-o pauză, în mod discret) dacă e nevoie, pentru a explica anumite reacţii pe care tutorii nu le înţeleg, şi să propună măsuri. Interpretarea continuă a reacţiilor copilului poate să îl facă pe tutore cu timpul să poată interpreta şi el (dacă e suficient de interesat) şi să devină mai implicat.

Characters in the story

(Ne-am intors, deja incepe sa se intunece. Azi a fost una din putinele zile in care Bucurestiul arata ca un oras de vis...e romantic si foarte curat. Nu am reusit sa fac un om de zapada pentru ca era prea inalta zapada peste tot, dar am gasit unul facut in parc - unul mic, cu bombonele in loc de ochi si gura si o crenguta in loc de nas - si i l-am "predat" lui M., cred ca a retinut insa era foarte ocupat sa se arunce in zapada ca in valurile marii...am mers si la un tobogan la care cadea direct in zapada si a fost palpitant, mai erau citiva copii pe care ii imita cu fidelitate in tot ce faceau. Am revenit dupa o excursie la supermarket cu el foarte vorbaret - el vorbeste cu cuvinte disparate, nu face propozitii in mod spontan-insa in mod sigur are nevoie de excursii si de noutati ca peisajul de azi: si-a amintit ca acum doua saptamini am fost cu telecabina sus pe munte si cind intram in casa mi-a spus numele supermarketului la care tocmai fusesem.)

Revenind... povestea are citeva personaje de prim plan: in afara de M.(6 ani si jumatate) si de mine (mama lui, coordonator al echipei) mai sunt cei trei tutori ABA (Sa la spunem No 2, No 3, No 4) cu care M lucreaza 34 de ore pe saptamina intr-un sistem intensiv care urmareste recuperarea lui in proportie cit mai mare. Nu am inceput cu No 1 pentru ca No 1 este cel mai vechi tutore, care si-a dat licenta asta-vara in Psihologie si s-a retras din echipa noastra pentru un job in alt domeniu. No1 (Scorpion) l-a ajutat foarte mult pe M. sa vorbeasca - daca nu ar fi fost intuitia si consecventa ei probabil ca M. ar fi ramas nonverbal si prin urmare infirm fara drept de apel pentru toata viata. Acum, putem spera sa ne fie mai bine si sa treaca mai neobservat in societatea aceasta dura in care nu ai voie sa fii altfel .
No2 a devenit, dupa plecarea lui No 1, cea mai veche membra din echipa noastra (acum a depasit un an vechime) si totodata cea care a cistigat cea mai multa experienta. Este si ea studenta la o facultate de psihologie si in vara isi va da licenta. Este Leu, are o minte analitica si foarte bine organizata care ii permite sa faca repede programe si desfasuratoare si sa integreze repede programele cu cunostintele anterioare. De asemenea este capabila sa gindeasca singura modalitati de predare, ii dau doar descrierea generala a programului si itemii de lucrat la inceputul saptaminii. Curios ca, daca as fi facut un clasament cu un an in urma, ea ar fi fost pe ultimul loc - pentru ca acum un an jocul din pauzele de program era foarte important iar ea nu a fost deloc centrata pe joc, mai precis in pauze il lasa liber sa faca orice vrea si nu il intreba absolut nimic.
No3 are si ea o vechime destul de mare insa isi pregateste lucrarea de licenta si a vrut o reducere de program. Pina in toamna 2007 a fost un membru foarte important al echipei pentru ca este "prietena" lui M. cea in care are el increderea cea mai mare si o considera tovarasa lui de joaca - fapt pe care l-am observat de la inceput si i-am destinat un rol special - sa faca generalizare (adica trecerea programelor obisnuite in mediu). Ca influenta in dezvoltarea lui M., a avut un rol foarte important in dezvoltarea coperarii, interactiunii si jocului simbolic. Din toamna insa a avut mai putine resurse...acum el s-a plictisit de stilul vechi de joc insa nu o ajuta intuitia prea mult sa se adapteze la noul nivel la care e el acum (foarte diferit de iarna 2006). Ea are insa un loc important in inimioara lui si ar trebui sa ramina in echipa chiar si in momentul in care rolul ei ar deveni pur simbolic. Este interesant ca desi este tot Leu (la o zi diferenta de No2) relatia ei cu M a fost de o cu totul alta factura - are capacitate mai redusa de analiza si sinteza insa are capacitate de a relationa cu un copil cu resurse limitate de comunicare.
No4, studenta la psihologie anul I la o universitate particulara, este cea mai noua membra a echipei si pentru mine "pe ultimul loc" in momentul de fata. Nu m-as lega neaparat de greselile de predare pe care le face pentru ca ABA este foarte specifica si nu se invata din carti ci numai din practica. Nu m-as lega nici de superficialitatea cu care trateaza observatiile si amanuntele tehnice, pentru ca imi dau seama ca la virsta lor nu pot intelege complet de ce este un anumit lucru important intr-o terapie. Insa m-as lega de starea ei de spirit. Din cite inteleg eu (pentru ca eu, ca si coordonator al unei echipe care vrind nevrind trebuie sa aiba rezultate cit se poate de bune, trebuie sa "citesc oamenii" din punct de vedere psihologic si sa gasesc cai de comunicare cu ei pentru a-i motiva in munca aceasta delicata) ea si-a dorit sa fie tutore ABA ca sa aiba un copil prezent in viata ei - pentru ca este obisnuita cu copii mici in familie iar plecarea din orasul natal a rupt-o de ei. Insa cred ca trateaza lucrurile superficial - nu are acea concentrare si responsabilitate pe care o aveau toate celelalte despre care am vorbit mai sus. Pentru ea recuperarea lui M nu este o problema importanta in viata ei. Poate ca exagerez si are doar nevoie de timp insa am avut mare dreptate cind m-am asteptat de la inceput la probleme; ea este Sagetator si in consecinta extrem de duala - spune ca tine si face ca ea...nu iti comunica din timp ce are de gind sa faca, ceea ce pentru un manager poate fi foarte daunator.

Mai sunt inca vreo citeva personaje episodice si palide pe fundal.. anume lumea autismului. Mamele care incearca (si unele reusesc) sa isi recupereze copiii si copiii lor, aflati in stadii diverse, tutorii lor fosti si actuali, coordonatorii romani (neoficiali toti - nu exista in Romania un sistem de certificare ABA, totul se desfasoara pe cale informala), medicii din domeniu, terapeutii de alte tipuri - psihologi, logopezi, kinetoterapeuti...o lume complicata si inchisa, despre care exista o multime de idei false. Dar despre asta, in postul urmator.