De un an şi jumătate, de când s-a declanşat vorbirea lui M., problema cuvintelor neînţelese a rămas una curentă. Atunci când i s-a lărgit inventarul de cuvinte, în iunie 2007, aveam tot timpul post-it-uri lipite pe televizor, în care ne comunicam una alteia ce cuvânt nou apăruse şi ce formă aproximativă avea. Dacă un cuvânt nou apărea şi era neînţeles, rezultatul era de obicei o criză de nervi; voiam să evit situaţiile acestea mai ales pentru că el se străduia să comunice şi era important să îi arătăm că este înţeles, că vorbirea duce la rezultate.
Între septembrie 2007 şi aprilie 2008, interval în care pronunţia se îmbunătăţise, problema a intrat într-un con de umbră. Au rămas unele cuvinte pe care le spunea greşit în mod intenţionat, într-un fel de jargon ("şotelă" în loc de "şosetă") pe care le-am îngăduit şi care, exact ca la copiii mici, s-au corectat singure.
Din mai 2008 însă, scăderea verbalizării şi problemele de integrare pe care le are M. (mai precis de excludere) au dus la reapariţia problemelor de pronunţie. Articularea lui a devenit foarte proastă, de-abia deschide gura când vorbeşte şi sunetele nu sunt produse suficient de clar. Aşadar, am din nou cuvinte "neelucidate" numai că de data asta verbalizarea spontană a scăzut în volum, aşa că nici nu le prind suficient de des ca să le pot descifra. De exemplu, încă nu ştiu ce înseamnă "enesuna" (un substantiv, în orice caz) sau "cător" (îmi arăta tacâmuri şi farfurii însă a negat când i-am arătat tocătorul). Astăzi însă am descifrat unul dintre cuvintele neînţelese mai vechi şi îmi pare bine: "do'tor'ec" înseamnă "Doctor Oetker". Reţinuse probabil numele din reclame şi îl tot repeta prin casă sau la vederea băuturii de dimineaţa...dacă nu ar fi văzut azi plicul de cacao şi nu mi-ar fi repetat cuvântul, cine ştie cât ar fi trecut până să înţeleg...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu