Problem behavior as environment control

Interpretarea limbajului comportamental are şi riscuri. Frecvenţa comportamentului este legată de mai multe contexte, iar punerea în legătură cu un anumit context poate să fie forţată. Astfel, în cazul nostru, scriam în post-ul anterior că protestele sunt legate de saţietate şi de dorinţa de vacanţă. S-a dovedit că sunt legate doar în general de saţietate, şi în special de modificarea programului meu (plecat pe spaţiu de dimineaţa în loc de după-masa, plus cuvântul "examen" care îl îngrijorează, nu îmi dau seama de ce). Motivaţia psihologică din spate se referă însă la dorinţa de a controla mediul şi nu în ultimul rând, pe mine...Ideea este că, dacă se poartă cât se poate de urât cu tutorii sau rudele/naşa care mai stau câteodată cu el, aceştia se vor speria, nu vor mai veni (sau vor veni mai rar) şi în consecinţă va rămâne cu mama. Este greu de eradicat seria de comportamente în cazul acesta, mai ales pentru că cei care stau, în special persoanele din afara echipei, se necăjesc, se enervează şi reacţiile lor nestăpânite reprezintă recompense pentru el. Acum o săptămână am făcut din nou analiză cu tutorii pe stările lor interne, pe reacţiile lor externe şi pe modul în care trebuie sa tratăm punctual fiecare comportament, reuşind să le eliminăm în doar câteva sesiuni. Astăzi însă, a venit mama pentru că plecam foarte de dimineaţă: dezastru...a plecat şi mai bolnavă decât venise :(. Ceea ce este de observat este cum calculează M. "efectele şi daunele". Practic, alege comportamentele cu cel mai mare impact psihologic dar cu consecinţe reparabile: pipi în faţa băii, dezbrăcarea de haine, aruncatul cu cartofi, cereale sau tacâmuri prin casă dar evitând mobila şi pereţii...Cel mai greu de rezolvat este însă extinderea comportamentelor problemă în afara casei, pentru că cel mai mare efect îl arecu oameni nepregătiţi pe care îi ia prin surprindere. Astfel, se apropie toamna şi încă nu am soluţii pentru problemele apărute în mediu...

Problem Behavior as a Language

"Copiii cu autism – şi oamenii în general – îşi folosesc comportamentele pentru trei funcţii principale: vor să obţină ceva, să scape de ceva sau, pur şi simplu, caută o stimulare senzorială." (Mary Barbera, Comportamentul verbal, For You, p.23)
Privită din afară, comportarea unui copil cu probleme este de neînţeles. Nu se poate înţelege de ce un copil care a trăit în lume, în contact cu adulţi care se comportă conform normelor sociale, nu a asimilat şi el aceste norme. Mai mult, de ce le ignoră în mod voit. Atunci, eticheta care se pune automat este cea de "sălbatic", "nebun", şi mai ales "copil rău". (Mai nou, pe M. îl amuză să recapituleze în suită toate etichetele urâte care i s-au pus vreodată de către oamenii de pe afară: nesimţitule...obraznicule....ameţitule....zăpăcitule...măgarule...în special primele îi plac pentru că sunt cuvinte noi. :) ) Explicaţia comportamentelor problemă e simplă. Copilul nu are un nivel verbal suficient de complex ca să îşi formuleze dorinţele şi atunci comunică prin comportament.
Însă - aşa cum spune şi autoarea în cartea amintită - acelaşi comportament poate avea mai multe semnificaţii (mai multe funcţii). Sau, un comportament identic care se repetă după o perioadă nu înseamnă că are aceeaşi funcţie. Se poate ca datele situaţiei să se fi schimbat -deci analiza trebuie luată de la capăt.
De exemplu. Într-o perioadă profesională mai încărcată (multe ore de plecat de acasă) M. are brusc o sesiune total necooperantă cu No3. Am bănuit mai multe cauze: saturaţia ei, lipsa ei de entuziasm, intuiţia copilului care simte că în ultima vreme ea vine doar pentru bani...dar nu puteam testa ideea decât dacă ar fi acceptat alte sesiuni (iar comportamentul lui este de obicei foarte nuanţat). Atunci am făcut schimbări bruşte de program: a doua zi am suspendat terapia şi a venit o rudă să stea cu M. cele câteva ore cât am fost plecată (probleme mai grave de comportament, exploatată şi lipsa de pregătire şi viteza lentă de reacţie a celei care a stat cu el). A doua zi am reluat terapia, dar cu No5. Aceleaşi reacţii ca şi cu o zi înainte (deja prinsese gust :(( ): spart căni şi farfurii, aruncat pe jos apa care i se oferă, stat dezbrăcat, râs nervos autoprovocat, etc. etc.
Deci, prima ipoteză, că ar fi o cauză legată de No3, se exclude. Mai mult decât atât, faptul că aceleaşi comportamente s-au repetat şi pe un spaţiu de nonterapie (cu ruda care îl lăsa în pace) arată că nu este vorba doar de un comportament de evitare a sesiunilor, ci a programului de ansamblu pe care îl are acum. Mesajul e clar: M-am plictisit de programul obişnuit şi de stilul ăsta de viaţă, vreau o schimbare. Vreau vacanţă!

Climbing and dangers (II)

Îmi amintesc de povestea cu "şcoala de la Mifne" pe care am auzit-o cândva. Aceasta presupunea filmarea copilului în interacţiune unu-la-unu cu fiecare persoană apropiată din mediul lui, după care se făcea un "schimb de experienţă" între toţi şi analiza comportamentelor. Deşi nu are cum să rezolve problemele complexe ale copilului, probabil că metoda este utilă. Este utilă şi în cazul nostru: nu am văzut/auzit niciodată schimbări mai mari ca în cazul lui M. de la un tutore la altul. Cameleonic, aş zice: câţi tutori/persoane apropiate, atâţia de "M." am văzut...
De curând, urcatul pe bibliotecă a luat o altă turnură. Rafturile de sus au fost eliberate pe jumătate de cărţi (ceea ce le face să nu mai cadă) în timp ce M. şi-a "fixat traseul" în mai puţin de o săptămână: a devenit foarte îndemânatic în ascensiune. Nu o face imprudent, e foarte atent şi când urcă, şi când coboară.
A devenit limpede că motivaţia nu este doar atragerea atenţiei ci evitarea sarcinii (lecţiile). Mai precis, biblioteca a devenit un fel de home, sweet home... No5 spune că, atunci când nu îi convine ceva, M. se urcă pe partea de sus (e destul de lată, 40 de cm) şi stă întins sau ghemuit sub tavan, observând-o, repetându-i numele sau bătând în lemn. Probabil îl satisface grozav că e un loc în care noi nu putem ajunge şi nu îl putem obliga să facă nimic...dacă vrea, coboară (pentru toaletă, de exemplu, coboară) dacă nu, nu. No5 trebuie să îl ademenească cu diferite recompense, majoritatea sunt însă din sfera jocului (cele alimentare nu îl conving să coboare). Evitarea lecţiei a devenit clară ieri, când mi-a spus clar, urcându-se pe rafturi: "Nu vreau...loc de joacă." I-am răspuns că îl duc la locul de joacă după lecţii. Ca "răspuns" (ajunsese deja sus), a început să îşi lase picioarele şi fundul să atârne în partea dreaptă a bibliotecii. Deşi eram îngrijorată, nu am lăsat să se vadă nimic şi am adus perne/pilote pe care le-am pus în stivă pe lângă bibliotecă, să nu se lovească dacă ar fi căzut. După ce am plecat şi l-am lăsat cu No5, deşi a petrecut ceva timp sus, a coborât suficient de mult ca să facă majoritatea programelor, şi nu a repetat tentativa de a se lăsa în gol.
Acum, mă gândesc că are nevoie nu numai de un colţ de sport ci şi de o compensaţie, un fel de "refugiu" (o căsuţă, sau un cort "al lui" în care să aibă voie să stea din când în când?). Mă întreb dacă problema se leagă doar de lecţii şi/sau de dorinţa de a o impresiona pe No5. Pot să aflu într-un singur fel: să lucrez şi eu cu el la masă şi să vedem care este regimul bibliotecii atunci...