Se afișează postările cu eticheta program curent. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta program curent. Afișați toate postările

vineri, 16 ianuarie 2009

Back to daily routine (II)

De o săptămână a revenit şi No6...însă relaţia cu ea ca tutore s-a stabilit mai greu decât credeam. Joia trecută, prima zi a revenirii, am fost obligată să îi las să lucreze fără să fiu de faţă. La întoarcere am găsit un dezastru: materialele didactice împrăştiate prin toată camera, bradul (încă mai era) dezaxat şi M. pe bibliotecă, cu o figură supărată...I-am admonestat pe rând pe fiecare dintre ei: pe M. pentru că nu s-a purtat frumos, iar pe No6 pentru că Aldin(am presupus în mod logic şi am presupus bine) nu se pregătise deloc pentru această întâlnire...greşelile ei au fost cele care au provocat reacţia atât de violentă a copilului. Ea a recunoscut că nu s-a pregătit serios şi a promis că la sesiunea viitoare va reveni cu programele învăţate pe dinafară. A doua sesiune (sâmbătă) a mai înregistrat reacţii de protest, însă mai slabe...cel puţin, au fost şi reuşite, şi am avut despre ce să discutăm. Cel mai important mi s-a părut însă faptul că şi-a corectat starea de spirit. Joi era supărată pe copil şi speriată, convinsă că nu se va descurca niciodată. Am observat pe loc starea ei şi am reuşit să o discutăm deschis, trecând peste moment. Sâmbătă a revenit mai încrezătoare în capacitatea ei de a controla situaţia, şi aşa a fost. Iar duminică a mers chiar bine...deci corectitudinea, calmul şi perseverenţa sunt cele mai importante abilităţi pe care trebuie să le câştige un tutore.

miercuri, 7 ianuarie 2009

Back to daily routine (I)

De luni a revenit No5 la lucru, urmează să apară şi No6.
Vacanţa a fost mai mult decât anostă pentru M., nu s-a întâmplat nimic care să îi atragă atenţia (în afară de Moş Crăciun, brad, ciocolată "gratis" cu măsură, şi tortul de Revelion). Toată vacanţa nu a văzut aproape pe nimeni de seama lui (aşadar nu trebuie să mă mir de comportamentele nedorite de la locurile de joacă sau de faptul că nu mai vrea să plece, până când îngheţăm amândoi...). Nu am avut nici invitaţii sau activităţi interesante - adevărul este că nici nu le-am dorit, după o toamnă atât de obositoare. Totuşi, el ar fi vrut o vacanţă adevărată - a repetat des "valize, tren, hotel"...
Programul de lucru a fost slab...generalizări făcute cu mine sau cu No3 care a venit de câteva ori. Spre surprinderea mea, SD discrimination care mergea foarte bine pe timpul verii a început să se piardă aproape (ca şi Tell me about) încât sunt pe cale să le introduc din nou în programul curent.
În schimb, de când a revenit No5, M. a devenit brusc vorbăreţ, ceea ce mi-a confirmat ipoteza că de fapt la el este mai mult o lipsă de motivare decât o lipsă reală de randament...

vineri, 26 septembrie 2008

One-to-one or two-to-one?

În ABA se discută destul de puţin despre numărul tutorilor care trebuie să lucreze cu copilul în aceeaşi sesiune. S-a spus că numărul optim este de doi, cu o justificare legată mai mult de joc şi pregătirea materialelor. Oricum, familiile ajung deseori să lucreze unu-la-unu, pentru că e prea scump să asigure doua persoane simultan pentru copil...de fapt fondurile unei familii pot sa fie insuficiente pentru a acoperi un număr mare de ore de ABA, fără a mai vorbi şi despre calitatea sesiunilor - aşadar, este de înţeles de ce numărul tutorilor nu mai contează.
Şi eu am considerat secundară problema, pentru că în echipele care au lucrat cu M. s-a lucrat, paradoxal, mai bine cu un singur tutore decât cu doi în aceeaşi sesiune. Doar două luni, la început, s-a lucrat doi-la-unu, era într-adevăr nevoie de prompt din spate şi asistenţă în pauze. Începând din luna trei de terapie, s-a trecut pe unu-la-unu şi aşa a rămas până la (insuficientul) program curent din septembrie 2008. Fiecare membru nou a învăţat cum să ofere simultan şi comenzile şi prompturile, astfel încât să se descurce singur.
Dar acum, iată-mă din nou în dilemă. M. are mai multe programe de verbalizare la care mi-e foarte greu să ofer promptul (de imitaţie verbală, în mare parte). De exemplu, sunt programe în care învaţă să pună întrebări. Am adaptat promptul verbal sub formă de şoaptă ca să facă diferenţa între comandă, prompt şi feed-back verbal - în continuare însă (pentru că programul trebuie să îl ajute la conversaţie şi la comunicarea funcţională), ar trebui să îi şi răspund la întrebări...este imposibil însă, e obişnuit cu promptul verbal şi dă şi răspunsul, nu mai înţelege deloc ce vrea programul de la el (în general e important să înţeleagă ce vrea programul de la el pentru evitarea frustrărilor şi a refuzurilor). Evident că promptul verbal din spate ar fi cea mai bună soluţie, dar nu prea poate fi pusă în practică...

sâmbătă, 2 august 2008

Parents and speech therapy

Aud de la No3 că la trainingul de săptămâna aceasta s-a manifestat un interes deosebit pentru PECS. Ştiu şi de ce: pentru că la noi, atât în familii cât şi în centre, este un număr mare de copii nonverbali - cu care părinţii şi terapeuţii nu ştiu cum să procedeze, se trezesc că nu au un minim de mijloace de comunicare. Aceasta se întâmplă pentru că de multe ori logopedia e amânată la copii pe motivul că "sunt prea mici"... De exemplu, am văzut nu demult un copil de aproape trei ani cu sindrom Down, complet nonverbal, în această situaţie. Amânat pe termen nedefinit...Logopedele nu ştiu probabil să intervină în aceste cazuri în care e greu să obţină cooperarea copilului. În plus, dacă e mic şi în continuă mişcare, ar trebui să se ţină după el şi să combine terapia cu jocul, aşa că preferă cazurile mai uşoare. Părinţii cad în capcană şi "se lasă pe mâna specialistului" aşteptând între timp copilul "să îşi dea drumul". Numai că, după ce copilul împlineşte patru ani, s-ar putea să descopere că s-a diminuat considerabil capacitatea de a verbaliza. Este ce am descoperit eu cu M., astfel încât a fost nevoie de sute de ore de logopedie, pe care nici un logoped plătit nu ar fi putut să le acopere. În această situaţie, părinţii şi tutorii trebuie să lucreze cu copilul suplimentar (şi în afara sesiunilor ABA) pe zona verbală. Nu este foarte greu, trebuie doar multă răbdare, captarea atenţiei copilului cu o recompensă specială pentru verbalizare (eu am folosit îngheţata), un cadru adecvat (să poată să vadă de aproape modul în care se pronunţă) şi un program stabilit în linii mari. Spre exemplu, eu am acum ca obiective:
- lungirea cuvintelor lui M. (din cuvintele cu mai mult de patru silabe mănâncă de obicei una-două silabe, ex. "termetru" în loc de "termometru")
- corectarea pronunţiei deficitare (are încă o pronunţie de copil mic care îl face să nu fie înţeles: lucrăm la articularea consoanei din silabele care se termină cu o consoană, "pan-ta-lo-ni", "bom-boa-nă");
- grupurile de consoane alăturate, care se pronunţă greu (complex, stâlp, clamă, ploaie, clanţă, elefant, scund: acestea le-am luat pe grupuri, sesiuni separate pentru cuvinte cu "mn", "nt", "st" ş.a.);
- cuvintele care au litere (în consecinţă sunete) mai rar folosite: excavator, jeleu, zambilă.

luni, 31 martie 2008

Snacks and generalization

Ieri nu am reuşit să facem sesiunea noastră obişnuită pentru că, din cauza trecerii la ora de vară, dimineaţa s-a dus fără veste. Începând de la prânz am compus desfăşurătorul săptămânal şi am refăcut foaia de generalizare cu care am lucrat toată luna februarie. Deşi îi explicasem logica ei lui No3, a înşirat programele cum îi cădeau din pix şi cum dădea peste ele, şi uitase câteva care în consecinţă nu s-au generalizat deloc luna trecută (de exemplu, ordonarea literelor alfabetului).
În timpul acesta M. a fost bine dispus şi, după ce ne-am certat că a scos plastilina doar ca să o împrăştie în cameră (în asemenea cazuri se comportă în stil ADHD tipic: vede că te-a enervat dar îl apucă un râs persistent şi continuă până în pânzele albe), şi-a luat autostrada şi s-a jucat singur. În timp ce se joacă (nu foarte elaborat dar totuşi este joc) repetă cuvinte şi expresii care pot să pară stereotipe la un moment dat, dar bine că au dispărut autostimulările verbale care erau supărătoare. Sunt câţiva termeni pe care nu îi înţelegem încă, are un cuvânt complet necunoscut pe care îl spune în baie, bănuiesc că se leagă de o poveste sau de un joc...se supără de fiecare dată că nu îl nimerim.
Spre seară ieşim în Cişmigiu, soarele s-a dus şi e răcoare, aglomeraţia la locurile de joacă e suportabilă. Un copil mai mare se prinde de dificultăţile lui de pronunţie şi le face celorlalţi un semn cu care m-am obişnuit deja...însă când începe să îl împingă pe M., intervin. La celălalt loc de joacă găseşte un alt copil mai cooperant cu care se joacă de-a prinselea pe tobogane, îl imită în toate inclusiv în regulile unui joc în care sar ca broasca pe pasajul de sus; când apare al treilea copil însă, M. cade în dizgraţie. Observ că s-a prins când au început să îl respingă şi şi-a făcut de lucru în altă parte. Aşa va fi viaţa lui, oare...mereu marginalizat, sau acceptat de nevoie, doar până apare altcineva mai bun? Aşa e viaţa copiilor şi a adulţilor în general, indiferent dacă au probleme sau nu - dacă nu te încadrezi în norma socială eşti respins, sau eşti suportat până când apare altcineva considerat mai potrivit, e o competiţie simbolică. Însă la copiii ca M. lucrurile sunt mai dure şi mai evidente, iar ca părinte te doare să îl vezi tot timpul pe post de "răţuşca cea urâtă". Mai ales că este un copil atât de frumos şi de bun...
La întoarcere, în autobuz, pentru că îmi pare rău că nu am lucrat nimic azi, încep să fac generalizări folosind pufuleţii ca recompensă. Dar nu putem să ne mişcăm de pe scaun, aşa că trebuie să găsesc materiale şi subiecte ori în hainele noastre, ori în punga de pufuleţi. Am găsit destul de multe întrebări, aproape s-a terminat punga până când am ajuns acasă:
(SD discrimination) Ce formă au (pufuleţii)? Ce culoare au? Ce mărime au?
(Expressive opposite) Cum este, mare sau mic? Este dulce sau sărat? Este lung sau scurt? Este moale sau tare?
(Expressive categorii) Ce sunt pufuleţii? (răspuns: categoria - mâncare)
(Word association) pufuleţi- biscuiţi- .......
(Expressive actions) Ce faci acum?
(Wh questions) Ce mănânci?
(Counting) Câţi sunt aici?
(Expressive functions of body parts) Cu ce mănânci?
(Expressive locations) Unde ai fost?
(Expressive memories) Cum se numea parcul?
(Expressive actions +memories) Ce ai făcut în parc?...ş.a.m.d.
Răspunsurile nu sunt perfecte dar oricum, pentru ora 8,30 seara este destul de bine...

sâmbătă, 8 martie 2008

ABA and spring

Dacă vine vremea frumoasă iarăşi începe să îmi pară rău de M....la o vârstă la care toţi copiii nu au altă grijă decât să se joace, el munceşte zilnic, iar dacă nu munceşte se plictiseşte...se pare că s-a obişnuit aşa, cu un oarecare ritm.
Săptămâna asta am fost foarte ocupată la serviciu (probleme neprevăzute, ca de obicei) şi nu prea m-am uitat la înregistrări. Deseară negreşit mă uit ca să le şi comentez când fac desfăşurătorul săptămânal (ar fi bine să îl fac de mâine dimineaţă, că după-masă vine cineva în vizită).
Lecţiile decurg bine în ultima săptămână, dar sunt probleme cu consecvenţa din partea fetelor, iarăşi se comportă ca vecina de palier când apare un comportament nedorit...iar eu am obosit să le explic cum ar trebui să se comporte. Am vorbit ieri cu o prietenă, D., care e psihanalist şi crede că time out-ul nu a fost o măsură bună pentru comportamentele agresive...ea crede că acestea nu trebuie reprimate deloc. Totuşi e cam extremistă...nu poţi să laşi un copil voinic să îi bată pe toţi, tutori şi copii, numai pentru că nu e bine să îl reprimi! Sunt de acord că redirecţionarea e o măsură mai bună însă, deocamdată, mai mult eu reuşesc să o aplic pentru că restul echipei nu reuşeşte să anticipeze comportamentul. Oricum, tot e bine că a scăzut ca frecvenţă.
Am auzit aseară de o fetiţă aproape recuperată, foarte rebelă de felul ei, care a început să meargă la grădiniţa normală şi e foarte cuminte de frică să nu o dea afară...oare şi clientul nostru ar face la fel? Nu ştiu ce să spun, până nu încerc nu ştiu...
Au început să i se mişte dinţii de sus şi în curând îi vor cădea...sper să vină cu ei la mine şi să nu îi înghită cum au făcut alţi copii!

duminică, 2 martie 2008

A system of video supervision

Am sistem video de supraveghere! Nemaipomenit!!
Cine nu face ABA acasă nu îşi dă seama ce important e...întâmplător, nouă nu ne-a mers până acum nici o metodă de înregistrare. Nici cu webcam, nici cu cameră de filmat....astfel încât nu am înregistrat aproape nimic din terapie, şi îmi pare rău pentru că ar fi rămas pe casete stadiile atât de diferite prin care a trecut copilul până acum. De asemenea probabil că mi-ar fi fost mult mai uşor de analizat modul în care lucrează echipa, şi cauzele pentru care de astă-toamnă încoace are o eficienţă foarte scăzută.

Am reuşit de ieri până azi să centralizez toate dosarele cu programe curente şi să schiţez nişte înlănţuiri între programele curente şi cele care urmează să fie introduse în viitor.
De asemenea am făcut din memorie şi o listă foarte lungă cu programele care se află în generalizare (vreo 45, dar cred ca am mai şi uitat dintre ele). Mâine am de gând să le sistematizez şi voi relua generalizările mai intensiv decât până acum. În primul rând că o să multiplic lista în multe exemplare pe care voi încercui zilnic mai multe programe care să se facă, astfel încât No3 să nu îşi mai aleagă să lucreze doar ce crede de cuviinţă şi ce îşi aminteşte. Eu am reuşit în după-masa asta să fac 35 de generalizări în trei ore fără să îl presez, de fapt revenisem prea repede în casă de afară şi oricum se plictisea. Secretul generalizării în această fază cu volum prea mare este să repeţi mai degrabă programele decât itemii astfel încât să îşi amintească programul în sine. Din nou nu am fost mulţumită, pentru că am sărit (din cauza faptului că nu m-am simţit bine de trei săptămâni încoace) peste generalizările din ultimele două week-end-uri şi se vede, răspunsuri mai superficiale, nu discriminează între comenzi, iar de inovaţii de programe (mixări) nici nu poate fi vorba. Trebuie întîî introdus modelul la care m-am gândit şi după aceea alte idei.

(E foarte draguţ sistemul video...dar totuşi ciudat să ai aşa ceva în casă. Trebuie să fii atent cum umbli şi ce vorbeşti pentru că "ochiul magic te priveşte" şi nu te simţi în largul tău chiar dacă în mod potenţial nimeni altcineva nu se uită la înregistrări. )

marți, 26 februarie 2008

Results in february

Nu am mai scris de câtva timp despre echipa noastră. Am făcut zilele acestea o evaluare a programelor (nu e una sistematică) şi nu sunt mulţumită...iarna a fost una destul de aglomerată pentru mine din punct de vedere profesional şi nu am avut timp să le monitorizez pe fete aşa cum ar fi trebuit. Una peste alta, echipa nu mai e cea de anul trecut şi se vede; nu se constată şi nu se anunţă nici un salt mai special al lui M., decât dacă ar interveni un factor de noutate sau m-aş hotărî să mă ocup eu mai mult de el cu generalizările (ceea ce probabil că voi face).
La nivel de echipă rolurile sunt mai clare decât acum două luni: No4 s-a hotărât că vrea să se integreze şi a început (la insistenţele mele) să comunice ceva mai bine (ultima dată când şi-a luat liber mi-a cerut ziua liberă şi nu m-a anunţat că şi-o ia, cum făcea la început, şi nu a mai ţinut cu orice preţ să îşi impună opţiunea în faţa celorlalte în ceea ce priveşte programul). De asemenea a fost singura până acum care a făcut rost de materiale didactice, iar relaţia ei cu M (minus comportamentele nedorite pe care nu prea ştie să le gestioneze) este destul de bună. No3 e pe o linie de plutire însă nu prea vine cu nimic nou (respectiv, dacă M nu vrea să se joace cu o serie de jocuri ei nu îi vine nici o idee...dacă M are comportamente nedorite nu se comportă profesional, parcă ar fi vecina de pe palier şi nu tutore).
Ieri însă am completat dosarele care centralizează desfăşurătoarele zilnice şi am rămas cu o oarecare îngrijorare: No4 e foarte neglijentă când scrie desfăşurătorul zilnic - nu numără corect predările de itemi astfel încât ajunge să predea ceva de şapte ori (?!) şi în consecinţă o serie de programe sunt făcute mai degrabă de No2 (raportul de itemi între ele este de 8 itemi la 2 itemi în favoarea lui No2). În aceste condiţii de ce să mă mir că nu sunt progresele pe care mi le-aş dori? Programele înaintează mult prea încet...
Cu toate acestea avem şi motive de bucurie: ies în generalizare două programe importante şi grele, Word Association şi Tell me about...şi nu numai că ies, dar se pare că deja merge generalizarea (le scot cu un număr mai mic de itemi, 18, tocmai pentru că văd că au început să meargă şi în afara sesiunilor). Mai precis, Tell me about se referă la descrierea unui obiect (trei caracteristici) iar Word Association (aşa cum l-am făcut noi) la asocierea cuvintelor dintr-o categorie (program important pentru că are un nivel mai ridicat de abstractizare). Va urma o etapă grea pentru mine ca şi coordonator pentru că nu ştiu pe ce să pun accentul...înlănţuirea programelor pare a fi devenit imposibilă. În afară de programele de logică şi raţionament şi cunoştinţe generale nu a mai rămas mare lucru din cartea Work in progress după care lucrăm(am lucrat cam trei sferturi) ...iar acestea se vor face destul de greu, trebuie din vreme pregătire de materiale vizuale ca sprijin. Familiile mai avansate îmi recomandă cu căldură să chem măcar o dată un coordonator internaţional, însă oricât mi-aş calcula bugetul nu am de unde să dau 3000 de euro plus avionul pentru un singur workshop de trei zile. Nici împrumutul nu ar fi o soluţie pentru că nu aş avea de unde să dau banii înapoi. E limpede că ABA mai ţine încă un an minim...trebuie să ţin cont şi de taxele de la grădiniţa (grădiniţele) particulare care vor începe în curând, şi de salariul unei a patra persoane (va începe ca shadow) pentru care voi lansa o selecţie în luna martie. Wish us good luck!

sâmbătă, 26 ianuarie 2008

Disruptive behaviors and ways of correction

Noutatile de saptamina aceasta nu sunt bune din pacate...am avut un comportament nedorit la gradinita care nu a fost tratat adecvat si s-a extins...mai precis, a inceput sa impinga copii si probabil l-a distrat sa vada ca obtine atentie, toata lumea se uita la el, adultii se intrerup si se agita, probabil are o senzatie de putere asupra celorlalti care i se pare interesanta. La gradinita el merge fara shadow pentru ca asa sunt conditiile, asa ca nu pot sa intervin deloc asupra reactiilor de acolo fata de comportamentul nedorit. De exemplu am vazut inainte de Anul Nou ca i se aplica Time Out pe hol insa holul nu este un loc neplacut...acolo de obicei mai sunt alte persoane care discuta, copii de la alte grupe sau fratii mai mici ai copiilor, e un loc luminat si agreabil...pentru un copil plictisit poate fi o recompensa si nu o pedeapsa.
Asadar saptamina asta ne-am trezit cu comportamentul extins asupra tutorilor dar numai cind suntem mai multe persoane in casa...se transforma imediat cum intra tutorele pe usa intr-un monstrulet care loveste non-stop...e pus in time out pentru o durata determinata (i se spune motivul si cit va sta acolo) ...apoi iar iese, iar loveste, iar e trimis la loc...si asa tine pe toata durata pregatirii materialelor.
Time out-ul se face pe holul de la intrarea apartamentului care de data asta nu este agreabil (este mic si intunecos, fara posibilitati de distractie) ar trebui sa dea rezultate in timp dar este foarte obositor pentru ca are doua usi si trebuie blocata una dintre ele in timp ce tutorele tine usa cealalta. Intre timp clientul nostru care e destul de istet isi creeaza posibilitati de ameliorare a situatiei (de ex alaltaieri o tenta pe No4 sa vorbeasca sau sa se joace prin usa de-a "cioc cioc cine e", sau isi aprinde lumina - cred ca saptamina viitoare o sa scot becul de pe hol pentru ca dupa ce aprinde lumina face mutre in oglinda ca sa treaca timpul mai repede).
Interesant ca acest comportament nu s-a extins (Slava Domnului) asupra locurilor de joaca si nici asupra lucrului la masa (cineva a emis ipoteza ca ar fi un comportament de protest dar nu este pentru ca tocmai, cind se pune masuta de lucru comportamentul inceteaza - si se diminueaza foarte mult cind este singur cu tutorele) deci mobilul este atragerea atentiei ca in multe din comportamentele nedorite de pina acum.
Acum am instituit un sistem de tokeni paralel cu cei pe care ii primeste la lectie - cite un token pentru fiecare jumatate de ora in care sta cuminte si cind aduna mai multi primeste un ou Kinder - am avut doua zile cu noul sistem si a fost incintat, ma gindesc ca in timp trebuie sa functioneze.
Alte greseli pe care le-am observat in echipa mea si in afara:
a) Sa se ignore comportamentul (No2) ceea ce adesea producea o intensificare a comportamentului pentru ca (asta era inainte de extindere) el proceda asa anul trecut cu No2 pentru ca din toata echipa ea il baga cel mai putin in seama, facea lectiile in stil teacher, foarte corect dar in pauze nu se joaca niciodata si vorbeste foarte putin cu el in afara programului.
b) Sa i se spuna "Vai, ce copil obraznic esti" (No4) este o greseala pentru ca trebuie descurajat comportamentul si nu copilul...etichetarile globale trebuie excluse. Daca vrem sa ii cream o imagine pozitiva despre el insusi trebuie sa il asociem in mod constant cu termeni pozitivi: el este un copil bun, destept si cuminte, iar in momentul in care se produce comportamentul nedorit nu mai facem nici o referire la el si vorbim doar despre ce a facut.
c) Pedeapsa intirziata - tutorele termina mai intii ce are de facut si dupa aceea il pune in time out. Intirzierea asocierii cu stimului nedorit ii scade efectul aproape de zero. Chiar daca avem un copil mai marisor cum este M. el nu va intelege pentru ce este pedepsit pentru ca pentru el este o joaca...pe el il amuza, nu intelege ca le face rau celor din jur.
d) Mutarea copilului intr-un alt loc agreabil (gradinita): intr-o zi probabil ca educatoarele nu mai faceau fata si l-au trimis cu o insotitoare de-a lor la sala de jocuri (o sala fara materiale didactice, pentru mini program sportiv) asta duce automat la intarirea comportamentului pentru ca M se inebuneste dupa sala cu tobogan, saltele, leagane si mini teren de golf.
Iar in legatura cu alte modalitati de corectare, atunci cind comportamentul era sensibil mai redus am incercat redirectionarea (sa il obligam sa mingiie persoanele imediat dupa ce impinge sau loveste) insa se pare ca nu a fost destul de consecvent aplicata...sau nu a fost destul de bine gindita.

marți, 15 ianuarie 2008

We pass to another stage

Ceea ce imi e clar din aceste ultime zece zile de lucru este ca (in ciuda unor comportamente nedorite care s-au intensificat) ritmul lui de achizitie trebuie amplificat.
Ieri No3 a facut o greseala in program (pe care am vazut-o dupa aceea desi incerc sa ii verific desfasuratoarele inainte), a facut rotatie aleatoare (random rotation) cu un item care nici nu fusese predat...si culmea, aproape i-a iesit!! Daca mai facem o proba cu un item necunoscut inseamna ca programul cu pricina nu are ce cauta in lucrul la masa...trebuie scos in generalizare. Mai este un program, Wh questions (intrebari cu "Cine" "Ce" "Unde" "Cind", pe care am ezitat sa il introducem la masa insa acum merge struna. Ieri i-am pus in timpul mesei de prinz o intrebare incuietoare "Ce maninci?" el avind pina acum invatate doar intrebari cu "Cine" si culmea...a raspuns (deci si aici trebuie intensificat ritmul). Nu trebuie mers nici prea repede (parerea mea pina acum este ca multe echipe forteaza copilul si asta produce frustrari care se traduc in inmultirea/amplificarea comportamentelor nedorite) dar nici prea incet...de frica sa nu il fortez am mers prea incet in ultima vreme, se pare.
In week-end-ul asta am inventat niste generalizari noi si sunt incintata ca merg. Am combinat Identificarea expresiva a obiectelor/culorilor si Da si nu factual cu Amintirea - de exemplu ii arat un obiect citeva secunde si apoi il ascund la spate si il intreb "Ce era?" "Ce culoare avea?" pot sa il intreb si "Ce forma avea?" sau "Era un....?". Generalizarea pare sa devina mai importanta decit ce se invata in programul de masa.

miercuri, 9 ianuarie 2008

Back to lessons

De luni au revenit fetele si au reinceput lectiile la masa. Spre surprinderea mea No4 a reusit sa se extraga din vacanta mult dorita si din chefurile de inceput de an de la camin si sa revina la noi la timp. Poate ca a hotarit ca merita?...Oricum suntem de remarcat amindoua pentru faptul ca ea a reusit sa se integreze destul de repede intr-o terapie grea, neavind mai deloc cunostinte anterioare. Am vizionat programul lor de ieri si a lucrat destul de bine.
Si No2 a revenit la timp insa a luat destul de mult timp sa le pun la curent cu rezultatele evaluarii si cu ce consider eu ca ar fi noile prioritati. Copilul in timpul acesta era vioi si vesel dar cu comportamente agresive impotriva lor care m-au intristat. E clar ca voia sa le pedepseasca pentru ca "l-au parasit", mereu sper ca a scapat de asta insa revine! Am incercat time out dar nu prea mi-a iesit. E greu de scos afara din camera pentru ca e voinic si opune rezistenta; de tinut locului cu miinile la spate iarasi e greu. (Si nu ar trebui sa fiu eu cea care aplica time out-ul: ele trebuie sa il aplice pentru ca e relatia lor cu copilul pe care trebuie sa o gestioneze, dar e clar ca nu se gindesc deloc la aceste aspecte). Asa ca stai de vorba daca poti, cu fenomenele respective pe fundal si M rizind de mama focului ca ne face sedinta praf!
Ieri a venit si No3 la program. Cu ea nu sunt probleme de agresivitate dar nu a mai vrut sa coopereze (iarasi, reactie pe care nu a avut-o in ultima vreme)...s-a izolat in dormitor si tirziu de tot a revenit sa lucreze si sa se joace. Atunci cind se retrage in "spatiul lui privat" nu e bine sa intervii, comenzile forteaza situatia si de obicei declanseaza o criza de nervi. (Aici e diferenta intre "ABA dura" si viziunea mea. Am preferat sa nu am un control atit de evident asupra copilului pentru ca lucreaza mult mai bine si e mult mai motivat daca are si el putin spatiu de decizie.) In asemenea situatii ii deviez atentia chemindu-l sa manince ceva (sau daca nu e rost de mincare inventez eu un joc de dormitor, timp in care tutorele nu intervine) si apoi incercam sa il atragem in camera de lucru.
Lucrul bun este ca zilele astea, cu tot timpul pierdut, toate programele au fost facute cap-coada (respectiv, la masa, 40 de programe au fost facute in doua ore).

vineri, 4 ianuarie 2008

Yesterday program

Aveam de gind sa povestesc cite ceva despre programul nostru de ieri. Urma sa vina No2 sa faca trei ore de generalizare, ma interesa mai mult sa apara ca sa vada ca nu au disparut in ceata...el de asta se teme, sa nu il "paraseasca" cineva.
M. se plictisea de alaltaieri si i-am spus ca va veni No2 sa lucreze, insa ieri dimineata -ningea amarnic - ea mi-a dat telefon ca nu se circula in Bucuresti asa ca a ramas sa vina azi la programul normal si cel de ieri sa ramina pentru altadata (trei ore). Seara ca sa nu ramina cu o zi in care nu a facut nimic am lucrat eu cu el generalizari. Are programe care merg bine si citeva care merg foarte prost. Merge bine imitatia verbala, "la fel" si a inceput sa mearga si "diferit", potrivirile, la functii nu isi da seama prea bine ce il intrebi pentru ca are si functiile partilor corpului si functii in general ("cu ce maninci? "cu gura" dar uneori raspunde "cu lingura" pentru ca a avut intrebarea in ambele programe). La culoare si forma raspunde perfect, ca si la "da si nu factual" ("acesta este un mar"? "da/nu"). Literele bine, aproape perfect, le mai incurca pe cele mici. Cifrele insa de citeva zile sunt in incurcatura totala. Sa le fi uitat iar?! Sa o intreb pe No2 daca ea a vazut ca le arata la nimereala cum a facut aseara...Pe linga asta a incurcat "guler" cu "cordon" la identificare receptiva si s-a suparat, a trebuit sa intrerup o vreme ca nu se mai putea vorbi cu el.
Pe la sfirsitul programului (am lucrat intre 6 si 8 p.m.) i-am schimbat chipsurile cu suc ca recompensa si a fost incintat...s-a inviorat si spunea mereu "lectii", deci ar mai fi vrut, dar obosisem eu.

Despre altii de pe Autism planet, alaltaieri am vorbit pe mess cu C, o mama care face ABA acasa (cu coordonator) de doi ani si...cu progrese foarte lente desi copilul e destul de mic (cam 5 ani). Pe fondul acesta a facut o depresie puternica, nu se mai simte bine nici fizic. E explicabil , o inteleg...practic noi am pornit toate de la acelasi "start" insa a) exista mai multe grade de afectare, unii sunt mai afectati, altii mai putin; b) depinde de virsta la care s-a instalat afectiunea. La noi de ex s-a dezvoltat dupa ce a implinit doi ani jumatate...la altii mai devreme, de la un an sau si mai devreme. Depinde cit de repede intervii si cu ce tip de afectiune te lupti. Un lucru e sigur, suntem foarte singuri in lupta pe care o ducem...eu ma gindesc foarte des ca nu am prieteni pe Pamint ci doar in Cer.