ABA and the price to pay

Am vorbit de mai multe ori cu alţi părinţi despre preţul pe care îl plăteşte un părinte care face ABA. Preţul material, care poate fi mai mare sau mai mic (depinde de mulţi factori: de starea copilului, de varianta aleasă, de tipul şi numărul persoanelor implicate, de tipul de coordonare - poate într-o discuţie viitoare despre asta) este şi cel mai puţin important. Mult mai important este preţul simbolic pe care îl plăteşte familia respectivă (şi care se transformă de obicei într-un motiv de a nu face ABA), preţ simbolic care implică o cheltuială de:
a) resurse psihologice: de a accepta că eşti implicat într-o "reproiectare a copilului" care durează ani de zile şi că e nevoie de o mobilizare cât mai mare;
b) resurse de timp: timp cheltuit pentru instruire, urmărirea şedinţelor, coordonare (după caz) a programelor şi a echipei;
c) resurse de energie: energie cheltuită pentru a face rost de materiale, recompense şi noi experienţe care îi folosesc copilului, pentru generalizări;
d) resurse de adaptare: ABA înseamnă în primul rând o adaptare a vieţii întregii familii la program (viaţa familiei nu se mai desfăşoară ca înainte) deci, renunţare la tabieturi şi la libertatea de interior;
e) resurse de învăţare: ABA înseamnă să înveţi şi să interiorizezi o perspectivă nouă pe care ajungi să o aplici automat (de aici expresia "ABA care intră în sânge");
Dacă la toate acestea se adaugă un serviciu de 8 ore pare foarte greu, dacă nu imposibil! Însă nu este chiar aşa...
Din câte am reuşit să îmi dau seama, resursele care îi dor cel mai mult pe părinţii care refuză să facă ABA sunt "d" şi "e" adică o disponibilitate redusă pentru schimbarea vieţii de familie şi o disponibilitate la fel de redusă de a învăţa (învăţarea nu este considerată o valoare ci o corvoadă). De asemenea nici la a) nu sunt prea tari părinţii în general (nici cei care fac ABA)...simt nevoia să vină cineva să le "ia terapia din mână" şi acesta e rolul cel mai important al coordonatorilor, de responsabil din punct de vedere psihologic.

Acum vreau să întorc perspectiva la 180 grade şi să arăt că de fapt ABA nu este chiar atât de complicată cum se poate imagina din discuţii...este mai complicat începutul, dar ulterior noul ritm de viaţă se cristalizează. Aşa se face că familiile care fac ABA nu şi-ar mai imagina viaţa fără ea...
S-a spus adesea şi pe forum că "ABA este un mod de viaţă"...da, dar este mai degrabă o perspectivă decât un mod exterior de a trăi. Începând de la un nivel mediu ( de la un an în sus) terapia arată ca o "şcoală personalizată" care curge firesc, dacă părinţii şi coordonatorul au proiectat-o într-un mod plăcut şi folositor. Numărul mare de ore poate fi redus în funcţie de progresele copilului (noi avem acum, după doi ani de ABA, 7 ore pe zi de luni până vineri între orele 12,00/13,00 - 19,00/20,00 şi mai rămân dimineţile şi week-endurile complet libere...asta însemnând că eu ca părinte sunt liberă şi în timpul orelor de terapie, cu condiţia să nu îi deranjez - de obicei prefer să lipsesc de acasă şi eventual să văd sesiunile înregistrate).
O altă problemă care îi sperie pe mulţi aflaţi în apropierea părinţilor se refera la nevoia lor de adaptare (este un aspect care condamnă mamele singure să rămână singure pentru că adesea eventualii prieteni se sperie când aud de ABA deşi nu este nevoie decât de bunăvoinţa lor). Începând cu stadiul "programe medii" poate să interacţioneze cu succes cu copilul orice persoană bine intenţionată din jur. Deci ceilalţi din familie care nu sunt direct implicaţi (bunici, mătuşi, fraţi) nu trebuie să ştie neapărat ABA ci doar nişte principii despre cum să interacţioneze cu copilul, ce să îi ceară şi cum să se poarte cu el (exemplu: să îi vorbească scurt, să îl laude tot timpul pentru cooperare, să nu îi ceară lucruri complicate, să nu îl întrebe lucruri pe care nu sunt siguri că le ştie, dacă are reacţii neadecvate să nu îl certe, să nu îi dea recompense fără ştirea părinţilor).
Nu pare foarte complicat, nu ? În orice problemă, perspectiva e cea mai importantă :).

Another point of view about aggressive behavior

Aseară a venit în vizită prietena mea D. care e psihanalist. Nu-l mai vazuse pe M de astă-vară (noi ne vedem de obicei la o cafea la Plaza sau vorbim la telefon) dar este bine că l-a văzut pentru că mi-a putut explica mai clar perspectiva ei si mi s-a părut destul de coerentă. Ea spune că agresivitatea în comportamentul lui arată nevoia de contact: din motive care nu se ştiu (traumă, zice ea - ?!) el nu a învăţat la vârsta la care trebuia (o vârstă sub trei ani) să transfere corect contactul cu mama asupra celor din jur, de aceea acest proces se petrece acum...şi nu primeşte reacţia corectă de la cei din jur atunci când e blocat sau i se spune "nu". Spune că, dacă nu reuşim să gestionăm corect problema asta, va rămâne cu ea în interior chiar dacă se vor opri reacţiile agresive...ar fi nevoie de cineva (altcineva decât mine) care să accepte ca M să îl lovească şi să nu se sperie (ca un fel de psihoterapie) astfel încât M să înveţe cu timpul să moduleze acest contact. Interesant! Dar de unde să găsesc eu o asemenea persoană? Nu prea este nimeni în jurul nostru... şi, din câte am văzut până acum, numai oamenii foarte inteligenţi se descurcă în contactul cu un copil cu probleme (iar psihologii de copii pe care îi ştiu eu sunt la un nivel mediu cu inteligenţa şi un nivel mediocru cu pregătirea).
Oricum, este un dar ceresc că a apărut cineva care îmi oferă o altă cale de explorat pentru că eram pe un drum blocat... e limpede că aici ABA nu are soluţii, cum nu are soluţii pentru nimic din sfera afectivă.
D. spunea că numai eu pot să gestionez problema pentru că eu sunt un fel de creier emoţional pentru M. Da, cred că sunt...văd limpede că simte şi reacţionează la toate dispoziţiile mele afective de parcă ar fi legat cu o curea de transmisie invizibilă.
Pentru început le voi da un consemn fetelor să reacţioneze altfel decât până acum (măcar reacţia să fie corectă dacă emoţional ele nu pot să susţină un transfer). Eliminăm time out-ul şi blocarea şi rămâne redirecţionarea...şi o să mă rog în fiecare zi la Maica Domnului să ne ajute şi, dacă este nevoie de altcineva, să ne trimită pe cine trebuie...