Când eram mică era "la sârbi" (din sudul ţării, prindeam programele sârbeşti) o emisiune care se numea "Olimpiada râsului" şi o urmăream cu mare plăcere, duminica. Rezultatul, pentru un copil de vârsta mea, erau vreo două ore de râs continuu.
Se pare că M. a hotărât că i-ar face bine un asemenea maraton de râs (fără motiv, însă :( ) pentru că de aproximativ zece zile are episoade dese şi lungi de râs nervos. Evident că m-am consolat cu ideea că "decât să ţipe, mai bine să râdă..." dar oricum conştiinţa că echilibrul lui nervos este fragil şi urcă uşor spre paroxism sau manifestări necontrolate şi neînţelese nu mă lasă să fiu liniştită. Cât despre terapie, încerc să o transfer uşor spre VB (cu prea puţin sprijin din partea fetelor, care s-au obişnuit cu o terapie de menţinere şi ies greu din inerţia ultimelor trei luni) însă a trecut oarecum pe planul doi, pentru că este mai important de căutat soluţii pentru stabilitatea sistemului nervos al lui M. Însă nimeni nu are răspunsuri deocamdată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu