sâmbătă, 7 martie 2009

Autism and alternative therapies

De mai mult timp mă gândeam să scriu ceva pe acest subiect dar m-am abţinut din raţiuni etice. Şi dacă cineva interpretează greşit mesajul meu şi renunţă la o terapie care i-ar putea face bine copilului? Am ajuns însă la concluzia că fiecare părinte are responsabilitatea de a interpreta corect mesajele altor părinţi. Că o terapie i-a făcut bine sau rău unui copil, este doar o informaţie care se poate adăuga la altele şi poate servi la construirea unui tablou de ansamblu. Dacă, de exemplu, aş fi citit pe Internet şi despre efectele adverse ale homeopatiei sau mai multe cazuri de copii la care nu a mers, poate m-aş fi gândit de două ori înainte de administrarea ultimei scheme, din aprilie anul trecut, cea cu concentraţiile 1M...
Dar în fine, nu despre homeopatie voiam să vorbesc, ci despre alte terapii alternative care sunt folosite în general, cu rezultate foarte diferite de la copil la copil. Putem spune că rezultatele diferă în funcţie de mai mulţi factori: particularităţile fizice şi neuropsihice ale copilului, compatibilitatea cu terapeutul, stadiul în care se găseşte copilul, tipul de dezechilibru pe care îl manifestă.
a. Suplimentele alimentare (cum ar fi cele de la Calivita, sau cele de la Atticia) au îmbogăţit atenţia sau performanţa intelectuală în unele cazuri. În alte cazuri (cazul lui M.) nu s-a văzut aproape nimic, iar la unii copii mai agitaţi (cazul lui E.) acestea trebuie administrate cu prudenţă pentru că complexul de vitamine B poate potenţa hiperkinezia.
b. Bioenergoterapia a produs ameliorări la unii copii, din auzite (nu am văzut nici un caz direct). Părerea mea este că pot fi doar efecte secvenţiale sau pe o perioadă scurtă de timp. Bioenergia, aşa cum este practicată de majoritatea terapeuţilor, se adresează mai mult structurilor energetice importante şi au efect în planul fizic, nu în planul deficienţelor de tip neurobiologic.
c. Regimurile alimentare ar putea fi cheia din moment ce tulburarea din spectrul TSA (permeabilitatea intestinelor şi stresul oxidativ) sunt produse de agenţi din mediu - însă sunt surprinzător de puţine variante, regimul fără gluten şi cazeină nu pare a avea un fundament real (deşi sunt dispusă să îl încerc şi pe acesta).
d. Reflexoterapia poate produce unele ameliorări ale nervozităţii, prin eliminarea toxinelor (aceasta este explicaţia, cel puţin) însă, în prima parte a tratamentului este mai degrabă o potenţare a nervozităţii şi dezechilibrului. Din câte am înţeles pe cazuri care au depăşit zece şedinţe, se vede o relaxare a copilului dar nicidecum efecte majore. Probabil, pentru că există un mecanism care reface "toxinele"chiar dacă la un moment dat se produce o eliminare.
În ceea ce ne priveşte, intuiţia îmi spunea că reflexoterapia nu o să îi facă bine lui M.(agitat ca niciodată în iarna aceasta) dar am cedat pentru că nu voiam ca cei apropiaţi să mă acuze că nu am vrut nici măcar să încerc...acum aş vrea să îmi fi ascultat intuiţia şi nu pe cei din jur, oricâte intenţii bune ar avea :(.

9 comentarii:

Marius Filip spunea...

De ce spuneţi că autismul este produs de mediu? Din câte ştiu eu, originea nu este clară ...

Dacă este să-mi dau cu părerea referitor la terapii:
1) în homeopatie nu am nicio încredere pentru că nu am încredere în principiul rezonanţei pe care se bazează.
2) suplimentele alimentare sunt, prin natura lor, slabe ca efect. Cum sunt ceaiurile de plante faţă de medicamentele alopate, de ex.
3) bioenergoterapia este, după părerea mea, o şarlatanie. Trebuie întâi şi întâi demonstrat că bioenergia există pentru a o putea considera drept o metodă reală de a influenţa evoluţia organismului.
4) Regimurile alimentare sunt o variantă, totuşi autismul pare a fi o afecţiune prea profundă pentru a fi tratată astfel. Fac o paralelă mai dură, cu schizofrenia - nu poate fi tratată prin dietă, deşi o dietă proastă poate înrăutăţi boala.
5) Reflexoterapia - nu ştiam ce este, abia acum am văzut. Mi se pare un masaj al cărui efect benefic nu poate fi decât limitat. Socot că presupusele beneficii detoxifiante stau foarte mult sub semnul întrebării, întrucât mecanismul de eliminare a toxinelor din organism este extrem de complex.

Eu am un alt principiu: am încredere numai îm ceea ce s-a dovedit a fi valid prin studii serioase, aplicându-se metoda de verificare ştiinţifică. Aceasta presupune:
1) eşantionare corespunzătoare a subiecţilor.
2) peer review.
3) utilizarea loturilor martor în testare.
4) considerarea şi eliminarea efectului placebo din rezultat.
5) duplicarea rezultatelor de către cercetători independenţi.
6) rezistenţa teoriei/experimentului la opinii contrare şi la testul timpului.

Prin natura lor, terapiile alternative nu satisfac aceste condiţii. La unii ele merg - dar nu se ştie sigur dacă este meritul terapiei sau au fost alţi factori în joc.

Pentru că, dacă ar trece de asemenea criterii de rigurozitate, aceste terapii nu ar mai fi alternative, ci ar deveni ... main-stream, adică ar înceta de a mai fi alternative :o).

Ileana A. spunea...

V-am lasat o leapsa la mine pe blog :) sa ne mai relaxam un pic...

Mother of M spunea...

Parerea mea este ca autismul este produs de un "teren sensibil" pe care intervin unii factori de mediu, iar vaccinurile sunt aproape sigur intre acesti factori.
Evident, este opinia mea personala, formata pe o baza empirica si nu pe baza de studii stiintifice (acestea nu au ajuns inca la nici o concluzie).

Mother of M spunea...

Ileana: Scuze ca mi-a scapat. Raspund imediat dupa ce inteleg sarcina :)

George Tudorie spunea...

M-am gândit să vă semnalez un articol pe care îl citesc zilele astea. A fost publicat în BBS anul trecut şi îl găsiţi aici.
Un text mult mai scurt, dar pe aceleasi linii a aparut in Nature. Aici.

Ar trebui probabil sa tac, pentru ca vorbesc din afara (desi cu toata empatia de care sunt in stare), dar sunt de acord cu ce spune MF mai sus. De multe ori e criticata marea industrie farmaceutica, dar industria 'terapiilor' alternative are pacate si mai mari.

Primavara cu zambete!

Mother of M spunea...

Multumesc George - nu cred ca ar trebui sa nu te exprimi, toate parerile sunt binevenite. La nivel rational sunt de acord cu voi, insa...atunci cind cineva are nevoie de ajutor si nu primeste raspuns pe caile clasice, apeleaza la tot ce se poate.

Lucretiu Gabriel spunea...

Intentionam sa aplicam si noi homeopatia. Puteti detalia efectele adverse constatate de dvs., va rog?
Multe multumiri.

Mother of M spunea...

Nu pot da efecte adverse generale. De asemenea, efectele atit bune cit si rele au variat foarte mult de la copil la copil. Ceea ce pot sa spun sigur este ca remediile homeopatice ar trebui introduse si ele cu prudenta, unul cite unul, si sa nu se depaseasca un anumit numar de remedii administrate simultan.

Anna spunea...

ce vrei sa spui cu 1 M? la care remediu antivaccin te referi? care a fost problema? merci anticipat de raspuns.