New words and mind reading

Vară în amorţire, în Bucureşti. Nimeni nu pare să se consume. La locurile de joacă, mame din ce în ce mai nepăsătoare vorbesc la nesfârşit despre răceli, rutina copiilor, vacanţe la mare şi relaţii complicate cu rudele. Când mai aud fără să vreau câte un interstiţiu din astfel de perspectivă, sunt surprinsă de capacitatea atât de scăzută a oamenilor de a fi fericiţi. Cum îşi îneacă amarul în vorbe, în ţigări sau în bere, în loc să încerce să se schimbe, pe ei şi viaţa lor...
Eu şi M. ne-am îndepărtat atât de mult de perspectiva omului mediu, încât, deşi umblăm "în lume", nu prea comunicăm cu exteriorul...aici sau pe altă planetă, ar fi la fel. Ştiu că ar trebui să fac eforturi ca să îi lărgesc lui M. cercul de experienţe folositoare. Din când în când, chiar fac acest efort - însă izolarea atrage irezistibil, ca un magnet. Ce simplu este să vorbim în codul nostru, din ochi! La ce bun cuvintele...
De o săptămână încoace, M. repetă propoziţii prin care parcă ar vrea să reafirme identitatea mea şi a lui. Pe mama o cheamă D....Mama este profesoară. Eu fac lecţii. Mă joc, mănânc chipsuri. (...) Mama se roagă... Uneori, simte din altă cameră că sunt tristă şi vine fuga, spunându-mi (şi însoţind vorba cu închinatul) Doamne ajută. Doamne să ajute.
Alteori, doar scriu sau gândesc un cuvânt pe care nu îl pronunţ, şi îl aud curând rostit de M., singur sau într-o combinaţie oarecare: închisoare, sunet, muzică (...) Cristal adevărat. Pe mama o cheamă Cristal.